Mircea Crețu: A venit momentul, după mai bine de doi ani

„A venit momentul, după mai bine de doi ani în care împreună am parcurs una dintre cele mai dificile perioade ale istoriei moderne, să pot mulțumi tuturor cetățenilor județului Sibiu pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru modul în care au înțeles să respecte regulile de protecție sanitară și au ales să se vaccineze, limitându-se astfel răspândirea pandemiei” – este mesajul prefectului Mircea Crețu.

Mircea Crețu: „Adresez mulțumirile tuturor angajaților Ministerului Afacerilor Interne, cu care am făcut în permanență echipă și care și-au făcut datoria până la capăt.

Gratitudinea mea se îndreaptă în mod special către cadrele sanitare care și-au înțeles menirea în vremuri de criză, care s-au luptat pentru viața noastră făcând de cele mai multe ori eforturi supraomenești și care vor trebui să continue lupta.

Începând de astăzi, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 Februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și a măsurilor pe care aceasta le-a dispus, așa cum declară domnul Nicolae Ciucă, prim-ministru al României într-un comunicat de presă.

Aici se mai arată că, încetează TOATE restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități așa cum erau prevăzute în actul normativ menționat, cum ar fi obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc.

În privința documentelor a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă – cartea de identitate, permisul de conducere – urmează să expire după o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de alertă. Prevederile referitoare la certificatul digital al UE privind COVID-19 și formularul digital de intrare în România rămân în continuare aplicabile, conform documentului menționat.

O serie de măsuri cu caracter temporar rămân în vigoare și se referă la protecția sanitară pentru gestionarea situației epidemiologice și limitare a răspândirii COVID-19, în contextul încetării stării de alertă. Ministerul Sănătății urmează să emită recomandări populației”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*