Miriuță are așteptări realiste: Nu avem echipă de play-off

Echipa sibiană joacă, sâmbătă, 23 februarie, de la ora 17.00, la Giurgiu, cu echipa locală Astra, un meci contând pentru etapa a XXV-a, penultima a sezonului regulat al Ligii 1 Betano.

Vasile Miriuță, antrenorul principal al echipei sibiene, speră ca jucătorii săi să facă din nou un meci bun, cum s-a întâmplat cu FCSB și Universitatea Craiova. Tehnicianul „alb-roșiilor” consideră că echipa sa ar fi trebuit să obțină mai multe puncte din tripla cu primele trei clasate, CFR Cluj, FCSB și CSU Craiova.

Noroc schimbător

„Echipa e bine! Le luăm la rând, am jucat cu locul 1, apoi cu locurile 2 și 3, acum jucăm cu echipa de pe locul 4. Părerea mea e că în aceste trei meciuri echipa a jucat bine, chiar dacă am luat doar un singur punct. Eu unul m-aș fi bucurat dacă am fi luat două. Știm cu toții, CFR, FCSB și Craiova sunt cele mai bune echipe ale României la ora actuală. Din păcate, am luat numai un punct, cu toate că, la ultimul meci, cu Craiova – și nu o spun doar eu, o spun oamenii – meritam minimum un punct. Părerea mea e că meritam o victorie, la ce situații am avut și la modul în care a jucat echipa. Câteodată, Dumnezeu te ajută pe final, cum a fost la Călărași, unde am bătut în minutul 94… Acum, am avut cinci ocazii, dar n-am marcat, Cu FCSB am avut șase ocazii, n-am marcat. Într-adevăr, cu CFR-ul n-am făcut o partidă bună, am avut și noroc, dar părerea mea că din aceste două partide (n.r. – cu FCSB și Universitatea Craiova) trebuia să avem minim 3 puncte în plus. Dar, încă o dată, se mai schimbă și norocul, ne va reveni iarăși. Important e că echipa a arătat bine. Băieții sunt bine, ne-am pregătit bine săptămâna asta, am avut unde să ne antrenăm, s-a topit și zăpada… Astra e pe un drum bun, s-a văzut și cu CFR-ul. Și-a revenit și Denis Alibec, am mai spus-o, e un jucător bun, pe care-l respect, chiar îmi place de el. Sperăm ca sâmbătă, cu noi, să nu facă o partidă strălucită”, a declarat Miriuță.

VASILE MIRIUȚĂ | antrenor: „Astra e o echipă care-și merită locul în clasament, cu un antrenor  Costel Enache – pe care-l apreciez. Cum am spus-o la fiecare partidă, avem și noi șansa noastră, jocul cu echipa din Craiova chiar îmi dă speranțe că vom face o partidă bună, să nu ne întoarcem cu mâinile goale de la Giurgiu.“

Înaintea acestui meci, Astra Giurgiu ocupă locul 4 în clasamentul Ligii 1 Betano, cu 36 de puncte, în vreme ce FC Hermannstadt este pe 9, cu 29 de puncte.

Cristi Bud, dorit de CFR Cluj

La doar o zi după transferul la FC Hermannstadt, echipă pentru care semnase până la finalul sezonului, atacantul Cristi Bud (33 ani) și-a manifestat intenția de a merge la CFR Cluj. Președintele Teodor Birț a declarat, ieri, că ambele cluburi caută, în prezent, o variantă prin care Bud să poată fi transferat la echipa campioană.

„Am semnat cu el, e jucătorul nostru, dar există interesul celor de la CFR Cluj pentru jucătorul Cristi Bud. Suntem în tratative cu CFR Cluj, încercăm să găsim o formulă ca să putem să îl transferăm pe jucător de la noi la CFR. Nu vă putem da prea multe detalii, deocamdată suntem la nivel de discuții. El este jucătorul nostru. Dacă vom reuși să găsim formula prin care toată lumea să fie mulțumită, va merge la CFR Cluj, dacă nu, va rămâne la noi până în vară și își va încheia contractul. Nu o să dăm un atacant ca să luăm un portar. În primul rând, dacă e dorința jucătorului să meargă în altă parte, trebuie respectată. Al doilea motiv e de ordin financiar. Dacă primim o sumă de bani care să ne satisfacă, îl lăsăm să plece, dacă nu, va rămâne la noi până la vară. Se pare că suntem în fața primului transfer din istoria clubului. Până la urmă, s-ar putea să reușim să facem un lucru la care n-am visat, să obținem bani pe un jucător care a venit și a făcut un antrenament”, a spus Birț.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*