Mișcări minime ale cursurilor

Menținerea la cote reduse a volumelor de tranzacționare din piața valutară locală și revenirea ușoară a apetitului pentru risc pe cele internaționale au determinat mișcări minime ale cursurilor principalelor valute.

Media euro a scăzut insesizabil de la 4,5110 la 4,5103 lei, într-o ședință în care culoarul de tranzacționare s-a micșorat la 4,508 – 4,512 lei. Cotațiile de la oră 14:00 erau de 4,509 – 4,512 lei.

Cursul dolarului american a crescut ușor, de la 4,2405 la 4,2418 lei, mai jos cu circa un ban față de maximul istoric atins vinerea trecută. Cotațiile din piața valutară fluctuau între 4,231 și 4,254 lei.

Media monedei elvețiene, care scădea pe piețele internaționale la 1,072 – 1,075 franci/euro, a coborât de la 4,2043 la 4,2009 lei.

În opinia analiștilor eventualele tentative de creștere a euro peste pragul de 4,54 lei vor fi contracarate cu ușurință de bancă centrală, culoarul de fluctuație a cursului stabilizându-se la 4,49 – 4,53 lei.

Presiuni depreciative pot apare în momentul în care dolarul va reîncepe să crească față de euro, moment în care se vor înmulți ieșirile de capital de pe piețele emergente, dar și odată cu apropierea de data alegerilor parlamentare.

De altfel, Banca Mondială avertizează în “Raportul economic pentru regiunea Europa şi Asia Centrală (ECA): Polarizare şi Populism”, care a fost lansat recent, că alegerile parlamentare din decembrie pot duce la creşterea cheltuielilor suplimentare şi a încetinirii implementării reformelor structurale.

Perechea euro/dolar se stabiliza, tranzacțiile de pe piețele internaționale realizându-se între 1,0604 și 1,0658 dolari. Investitorii se arătau prudenți după noul cutremur care a avut loc în Japonia, lângă centrala nucleară de la Fukushima. Reamintim că la sfârșitul săptămânii trecute euro a scăzut la minimul ultimului an de 1,0569 dolari.

Până la întâlnirea Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane, de la jumătatea lunii viitoare, investitorii așteptau publicarea datelor privind cererile săptămânale de șomaj din SUA darși a minutelor precedentei ședințe a FOMC.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*