Mobilitatea electrică – temă dezbătută la Sibiu

Mobilitatea electrică – soluția prietenoasă cu mediul pentru deplasarea în oraș.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Tema a fost dezbătută joi în sala de conferințe a Stadionului Municipal Sibiu, în cadrul unui eveniment organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în parteneriat cu Primăria Sibiu, pentru a marca finalul proiectului EMOB ”Acțiuni integrate pentru creșterea e-Mobilităţii în Regiunile din Europa”. Acesta a fost implementat de un un consorțiu format din 9 organizații din 8 regiuni europene, coordonate în calitate de partener lider de către Aufbauwerk Region Leipzig GmbH din Germania.
Primarul Astrid Fodor a participat la deschiderea evenimentului și a transmis în cuvântul de deschidere un scurt rezumat al mobilității electrice în Sibiu. ”Am adaptat mobilitatea electrică la specificul orașului. Cel mai ilustrativ proiect este Linia Verde de transport în centrul istoric, minibuzele electrice ale acesteia încăpând foarte bine pe străzile înguste și cu sensuri unice ale zonei centrale. A fost soluția perfectă și prietenoasă cu mediul pentru a asigura acest serviciu public, protejând patrimoniul valoros, dar și mediul. Am cumpărat cu fonduri europene autobuze electrice și pentru alte două linii de transport public ce fac legătura dintre Gară și Pădurea Dumbrava, o zonă de timp liber a Sibiului. Urmează achiziții mari de autobuze electrice și stații de încărcare pentru că vom extinde transportul public spre zona metropolitană”, a spus Astrid Fodor.
Evenimentul de la Sibiu s-a bucurat de participarea Universității Lucian Blaga Sibiu și a reunit partenerii externi ai proiectului, precum și reprezentanți ai altor autorități publice din țară. La final, oaspeții au fost invitați la o plimbare cu minibuzele Liniei Verzi, ca exemplu concret de proiect E-mob, realizat cu fonduri europene.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*