Modificări cerute de UDMR

UDMR a venit cu amendamente utile la legea privind carantina și izolarea, a declarat sibianul Benedek Zacharie, liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților.

Prevederi noi

Astfel, o modificare propusă de UDMR și susținută de comisia de specialitate prevede ca pacienții să poată alege, pe lângă domiciliu, și o altă locație unde vor fi izolați. Potrivit unei alte propuneri formulate de parlamentarii minorității maghiare, medicul va indica izolarea, dacă este necesar, dar Direcția Județeană pentru Sănătate Publică va lua această decizie și va impune respectarea carantinei sau va iniția procedura în cazul celor care nu vor respecta decizia autorităților. Cei care vor încălca măsurile de carantinare la domiciliu vor fi imediat izolați la spital sau în locurile prevăzute de autorități și vor suporta costurile aferente.

Potrivit deciziei CCR, Senatul a modificat proiectul de act legislativ, astfel că decizia de izolare poate fi contestată în instanță, iar contestația trebuie judecată în regim de urgență, fără implicarea vreunui cost suportat de pacient.

O altă prevedere importantă a noii legi stabilește că acei copii ai căror părinți sau reprezentanți legali sunt bolnavi și izolați nu vor fi instituționalizați din oficiu. Se va încerca plasarea lor temporară la membrii familiei, până la rudele de gradul IV, și vor fi instituționalizați doar în ultima instanță.  În același timp, Senatul a abrogat și propunerea Guvernului care prevedea carantinarea bunurilor care au intrat în contact cu persoane confirmate pozitiv.

Lege necesară

Cu votul UDMR, Senatul, în calitate de for decisional, a adoptat recent legea privind măsurile care pot fi luate de autorități în situaţii de risc epidemiologic. „După cum este cunoscut, conform deciziei Curții Constituționale, baza legală pentru instituirea mărilor de carantinare a fost declarată neconstituțională, fapt pentru care era nevoie de noua lege. UDMR a depus o serie de amendamente la această propunere a Guvernului privind carantina și izolarea, care au fost adoptate de comisia de specialitate. Scopul UDMR a fost combaterea eficientă a pandemiei fără a restricționa dreptul la libertate“, menționează Benedek.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*