Molnar și Bondor, învingători la Triada MTB Avrig 2022

Peste 500 de concurenți din țară și un olandez au participat, la finalul săptămânii trecute, la Triada MTB 2022 de la Avrig (6-8 mai). Competiția s-a bucurat din nou de prezența celor mai valoroși rideri români, dar și de o vreme perfectă pentru desfășurarea probelor.

Prima probă din cadrul Stage Race a fost un contratimp individual (XCT) de 18 kilometri și 370 de metri diferență de nivel. Punctul de plecare al sportivilor a fost la Mârșa, cu linia de finish în apropierea orașului Avrig. Cel mai bun timp a fost stabilit de Ede Molnar (Dinamo-BikeXpert-Superbet), de 44 de minute și 22 de secunde, urmat la un minut distanță de Vlad Dobre (Scott ProCycling România). Podiumul la categoria Elite masculin a fost completat de olandezul Gosse van der Meer, singurul participant străin din competiție. La categoria Open feminin s-a impus Salome Bondor (ACS Living Bike) cu un timp de o oră și aproape două minute, urmată de Suzanne Hilbert (NoMad Merida CST) și Adina Patriche (ACS Evergreen), transmit organizatorii într-un comunicat de presă.

Point to point (XCP)

Următoarea zi, în a doua etapă din cadrul Stage Race, participanții au parcurs o probă de point to point (XCP), pe o distanță de 55 de kilometri și 1.545 metri diferență de nivel, cu startul și finișul în fața Primăriei Avrig. După 2 ore și 39 de minute de cursă, Ede Molnar a demonstrat din nou că se află într-o formă foarte bună și a trecut primul linia de final, urmat la scurt timp de colegul său, Bogdan Duca. Răzvan Grec (CSU Scott) a încheiat pe locul 3 la un minut distanță de cei doi rideri de la BikeXpert. La categoria fetelor, locul 1 a fost ocupat de aceeași Salome Bondor, iar Suzanne Hilbert a urmat-o la 5 minute distanță. Ultima poziție de pe podium a fost ocupată de Roxana Rimniceanu (HPM Pro Mountains) la aproape 50 de minute de primul loc la categorie.

Competiția copiilor

Sâmbătă au fost organizate și concursuri dedicate copiilor, de la 5 până la 14 ani, iar entuziasmul, dorința lor de a câștiga și încurajările părinților de pe margine au animat zona Primăriei Avrig. Fiecare categorie a avut un anumit timp alocat, dar și un traseu diferit, iar la final toți cei 130 de mici bicicliști au primit premii din partea sponsorilor.

Clasamentul general

Ultima zi de cursă a reprezentat și cel mai greu test pentru riderii participanți la Stage Race – 70 de kilometri și 1.400 metri diferență de nivel. Spectacolul a fost la ordinea zilei, nu au lipsit atacurile dintre rideri, iar finalul a fost marcat de o nouă victorie a lui Ede Molnar, urmat de Răzvan Grec și Bogdan Duca. Molnar a câștigat astfel și clasamentul general după cele 3 etape, coechipierul său, Bogdan Duca, a încheiat pe locul secund și Răzvan Grec a completat top 3. La Feminin Open, s-a păstrat podiumul din cea de-a doua etapă: Salome Bondor (locul 1), Suzanne Hilbert (locul 2) și Roxana Rîmniceanu (locul 3), iar în aceeași formulă s-a încheiat și clasamentul general din Stage Race feminin.

Cursă în familie

Ziua a avut în program și alte curse de 30 și 45 de kilometri, dar și un traseu de 20 de kilometri sub forma family, unde echipele au fost formate dintr-un copil și părinte. La traseul de 30 de kilometri, Hozat Andreas a obținut cel mai bun timp dintre băieți, iar la categoria feminină, Alexandra Albu a fost cea mai puternică. Hozat Elias (CSU Scott) s-a impus la traseul de 45 de kilometri la categoria juniori masculin și Raissa Costea (Dinamo-BikeXpert-Superbet) la junioare, iar la categoria cadeților Dragoș Stavăr a ocupat primul loc.

Rezultatele integrale pot fi accesate pagina oficială AICI.

Sponsorii competiției

Evenimentul a fost susținut și cofinanțat de Primăria orașului Avrig și Consiliul Județean Sibiu.

Sponsori și parteneri: Elrond, URGO, Tiemme, Geiger, GLS Romania, SCOTT, Mapei, OPTcycling, Bosch, Olympus Foods, Powerbar, Shimano, Decathlon, Kenda, Polar, ActionSport, Bere Augusta, Direcția Silvică Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*