Mopediști pe șosele în „aburi” de alcool

Ieri în jurul orei 14,00, pe raza localității Alțâna, polițiștii rutieri au oprit pentru control un moped condus pe DJ 106 de către un localnic în vârstă de 21 de ani. Polițiștii au constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Un alt mopedist a fost oprit în aceeași zi, în jurul orei 21,00, de această dată în localitatea Mohu, unde testarea alcoolscopică a unui localnic în vârstă de 75 de ani a indicat un rezultat de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*