Muzeul ASTRA, nominalizat la Gala miniCălătorilor

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului are șanse să fie desemnat „cel mai fain obiectiv turistic din România“ de vizitat pentru familiile care au copii.

Sibienii și turiștii care doresc să susțină Muzeul ASTRA sunt invitați să voteze online, pe http://www.minicalatorii.ro/gala-minicalatorilor, fiindcă, în urma propunerilor din cadrul Galei miniCălătorilor, Muzeul ASTRA se află printre finalişti la categoria „Cel mai fain obiectiv turistic din România de vizitat cu copiii”. „Pe noi ne onorează această prezenţă şi suntem bucuroşi oricând de oaspeţi de toate vârstele!“, a precizat Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al muzeului sibian.

Siteul www.miniCalatorii.ro a lansat, în luna februarie, Gala miniCălătorilor care promovează cele mai „child-friendly“ hoteluri, atracții turistice și orașe din România. Până acum, sute de cititori și părinți au recomandat aceste locuri frumoase din România. În urma acestor nominalizări, s-au stabilit finaliștii, iar acum aceştia pot să primească voturi până pe 4 aprilie. Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 6 aprilie.

Copiii, prietenii muzeului

Muzeul ASTRA din Sibiu este deja cunoscut ca un loc unde copiii sunt bineveniți și încurajați să cunoască tradiția. La Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, se strâng an de an cei mai talentaţi copii în pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, sculptat icoane de vatră, confecţionat măşti, cusut, brodat, cojocărit, confecționat opinci, olărit, prelucrare lemn, dar şi multe, multe altele. Cea de-a XXI-a ediție a fazei judeţene va avea loc în perioada 20-21 aprilie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*