Muzeul ASTRA, notat cu 3 stele în Ghidul Michelin 2019

Muzeul ASTRA este recomandat turiștilor din toată lumea și notat cu trei stele în ediția tipărită a Ghidului Michelin din acest an.

„Muzeul ASTRA este dovada vie a faptului că investiţiile în muzee, atunci când sunt însoţite de profesionalism, produc efecte nu doar la nivel local sau regional, ci chiar pe plan international”. Așa sună o parte din descrierea făcută Muzeului ASTRA de către autorii Ghidului Michelin.

„Pentru noi, aceste trei stele Michelin reprezintă confirmarea muncii noastre de a menține Muzeul ASTRA în topul preferințelor turiștilor din țară și din străinătate. Ca și repere, intră aici atelierele interactive prin care sunt redate meșteșugurile autentice, dar și componenta educațională și de patrimoniu. Este cunoscut faptul că aceste trei stele Michelin se acordă după anul 1930 pentru «o bucătărie excepțională, ce merită să faci o călătorie până acolo» . Cum nimic nu este întâmplător, Muzeul ASTRA reprezintă de ani buni un pol al gastronomiei românești. Spre exemplu, numai în 2018 au fost puse aici în scenă peste 200 ateliere și demonstrații culinare în avanpremiera Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. In același timp, sperăm noi, autoritățile locale, județene și naționale vor conștientiza importanța instituțiilor de cultură în devoltarea societătii și mai ales a turismului cultural și vor lua măsuri concrete de a investi în infrastructura culturală și cea umană”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, manager general Muzeul ASTRA.

Distincția este una foarte importantă, mai ales că Muzeul ASTRA se află printre cele trei instituții de cultură din țara noastră notate cu trei stele. Alte nouă instituții culturale reprezentative din România au primit două stele.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*