Muzeul Naţional Brukenthal va semna un acord de colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie din Minsk

Muzeul Naţional Brukenthal va semna, mâine, un acord de colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie din Minsk, având drept scop conservarea, studiul şi promovarea patrimoniului cultural. 

Programele şi proiectele vor fi implementate pe baza unor acorduri bilaterale, pentru fiecare dintre acestea în parte. ”Este vizată cooperarea în mai multe domenii, între care dezvoltarea şi implementarea comună a cercetării ştiinţifice şi culturale şi proiecte educative; implementarea consultării pentru a identifica prioritatea cercetării în domeniul culturii, istoriei, artei şi muzeologiei sau participarea şi organizarea comună de conferinţe ştiinţifice şi practice, seminarii şi simpozioane”, afirmă Marius Gheorghiu, de la Secţia Educaţie, Marketing şi Comunicare a Muzeului Naţional Brukenthal, într-un comunicat de presă.

Cooperarea dintre cele două muzee naţionale mai vizează organizarea de proiecte comune de cercetare; asigurarea de materiale şi rezultate în domeniul culturii, istoriei, artei şi muzeologiei; organizarea comună de expoziţii şi publicarea acestora; permisiunea de publicare de articole ştiinţifice în revistele celor două părţi; organizarea de întâlniri de lucru; schimburile de specialişti în scopul instruirii prin internships, în scopul creşterii calificărilor reprezentanţilor părţilor, dar şi schimbul de informaţii ştiinţifice, de documentaţie, de literatură şi publicaţii bibliografice.

Semnarea acordului va avea loc mâine, în Sala de Consiliu a Palatului Brukenthal, în prezenţa directorului Muzeului Naţional de Istorie din Minsk, Aleh Ryzhkou, şi a directorului adjunct Aleksandr Khramy.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*