Nadia Comăneci împlinește astăzi 60 de ani

Prima gimnastă din lume care a primit nota zece la un concurs internaţional, Nadia Comăneci, împlinește astăzi, 12 noiembrie, 60 de ani.

Nadia Comăneci s-a născut la 12 noiembrie 1961 în oraşul Oneşti, judeţul Bacău.

În palmaresul Nadiei Comăneci strălucesc cinci medalii olimpice de aur, două de aur la Campionatele Mondiale (CM) şi nouă de aur la Campionatele Europene (CE). Numărul total al medaliilor câştigate de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice, CM şi CE se ridică la 25, din care, 16 de aur. Este considerată una dintre cele mai bune sportive din secolul trecut şi printre cele mai mari gimnaste ale lumii.

La vârsta de 11 ani Nadia Comăneci a câștigat primul titlu de campioană națională absolută, iar la 11 ani și jumătate concurează la categoria „maestre” unde ocupă locul al treilea. La Campionatele Internaționale de Gimnastică ale României din anul 1973, cucerește nu mai puțin de cinci medalii de aur.

În 1974, obţine primul mare succes peste hotare, câştigând locul I la individual compus, în cadrul Concursului „Prietenia” de la Gera (Republica Democrată Germană). La Campionatul European din 1975, de la Skien (Norvegia), la vârsta de numai 14 ani, are o prestaţie excelentă, cucerind patru medalii de aur – la individual compus, sărituri, paralele şi la bârnă, precum şi medalia de argint la sol. În 1975, participă la Turneul Campioanelor de la Londra unde cucereşte trofeul competiţiei.

Este supranumită „Zâna de la Montreal”, după ce, în 1976, a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa, la Jocurile Olimpice din oraşul canadian. Este prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (de şapte ori).

Nadia Comăneci s-a retras din activitatea competițională la 6 mai 1984, când a avut loc, la Palatul Sporturilor din București gala de adio a gimnastei, și când a fost premiată cu Ordinul Olimpic „Colanul de Argint” din partea președintelui de atunci al Comitetului internațional Olimpic, Juan Antonio Samaranch.

În perioada 1984 – 1989 a fost antrenor federal. În această calitate a adus o însemnată contribuție la pregătirea loturilor naționale de gimnastică.

Cu câteva săptămâni înainte de Revoluţia din 1989, în luna noiembrie, a plecat clandestin din România şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. În prezent, locuieşte în Norman, Oklahoma, SUA. La 26 aprilie 1996, s-a căsătorit cu Bart Conner, gimnast american, dublu campion olimpic, ceremonia având loc la Bucureşti. La 3 iunie 2006, Nadia Comăneci a devenit mamă, dând naştere unui băiat, Dylan Paul.

Astăzi, la aniversarea a 60 de ani, în semn de prețuire pentru activitatea marii sportive, Președintele României Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a Nadiei Comăneci cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer.

În semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru excepţionala carieră sportivă, pentru rezultatele remarcabile obţinute în calitate de reprezentantă a României, precum şi pentru implicarea în popularizarea sportului în rândul tinerei generaţii, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național <Steaua României> în grad de Mare Ofiţer doamnei Nadia Comăneci”, a transmis vineri Administrația Prezidențială.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*