Ne întoarcem în campionat

CSU Sibiu pleacă la Craiova, pentru turneul 9 al Ligii Naționale de baschet masculin.

Sibienii au ieșit cu fruntea sus din FIBA Europe Cup

CSU Sibiu se pregătește să reia lupta pentru titlul în acest an, după ce a ratat calificarea în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup. Echipa sibiană le va întâlni sâmbătă 27 martie, de la 15,15, pe Dinamo București, iar duminică 28 martie, de la ora 20, pe gazda turneului SCMU Craiova, ambele partide fiind transmise LIVE pe DigiSport.

Final dramatic

Elevii lui Dan Fleșeriu revin în campionat după o figură frumoasă în FIBA Europe Cup, unde au ajuns până în optimi. Marți, au fost eliminați, în Arena „Antonio Alexe“’ din Oradea, de către formaţia italiană Unahotels Reggio Emilia, scor 61-65 (15-17, 19-13, 13-17, 14-18). Meciul a fost extrem de echilibrat, fiind decis în ultimele secunde. Practic, într-un final dramatic, cu 12 secunde înainte de final, la 61-63, Xavier Rathan-Mayes a ratat o aruncare, Addison a recuperat mingea, dar acelaşi Rathan-Mayes a pierdut balonul şi a făcut fault. Scorul a devenit 61-65, iar Reggio a mers mai departe, spre sferturi, unde a întâlnit CSM Oradea.

Greșeli în atac… și-n apărare

„Am luptat foarte mult și ne-am antrenat foarte greu pentru acest meci, dar cred că am făcut prea multe greșeli, atât în apărare cât și în atac, nepermise împotriva unei echipe precum Reggio Emilia, o echipă experimentată. Ne-au costat greșelile astea“, a declarat după joc Rolland Török.

 

La rândul său, Dan Fleșeriu a spus că echipa sa a avut probleme cu aruncările de la distanță. „Am avut o zi extrem de proastă pentru aruncările de 3 puncte, nu am reușit să marcăm, nu am avut încredere pe final nici măcar să aruncăm și am reușit performanța de a termina meciul cu 26 de secunde fără aruncare la coș măcar. Nu avem decât să lucrăm în continuare mai mult și să reușim să găsim și șutul în ultimele secunde“, a declarat Dan Fleșeriu.

Kevin

Kevin Christopher Hardy a fost foarte determinat, a alergat mult și a fost omul sibienilor, cu 15 puncte, 10 recuperări și 2 pase decisive. L-a secondat Xavier Rathan-Mayes 8 pct, 1 rec., 4 pd., apoi Rolland Török 10 pct., 6 rec., 1 pd., Reynolds 7 pct., 1 rec., Addison 14 pct., 7 rec., 1 pd., Johnson 3 pct., 6 rec., Jackson 3 pct., 2 rec., 3 pd. și Cooper Williams 1 p, 6 rec, 2 pd.

De pe locul 2

Cu 14 victorii și 2 înfrângeri, CSU Sibiu începe Turneul 9 al LNBM de pe poziția secundă a clasamentului, în urma U BT Cluj-Napoca, echipă care a reușit 16 victorii din 16 partide disputate până acum.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*