Nemții de la Daimler își consolidează investiția la Sebeș. Inaugurare în prezența ministrului Economiei | FOTO și VIDEO

Investițiile străine reprezintă o prioritate pentru Guvernul României și este important să vedem cum putem gestiona proiectele începute și cum putem crea condiții ca România să devină din ce în ce mai atractivă pentru investitori, a declarat Costin Borc, vicepremier și ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri., astăzi, la inaugurarea noii unități de cutii de viteză automate 9G Tronic din cadrul Star Assembly, subsidiara Daimler de la Sebeș, 
„Investițiile străine reprezintă o prioritate pentru Guvernul României și implicit pentru mandatul meu ca ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri. La rândul ei, România este o soluție pentru investitori”, a spus Borc, citat într-un comunicat de presă al ministerului de resort. Potrivit oficialului, este important „cum gestionăm proiectele începute în guvernele anterioare și cum putem crea condiții, astfel încât România să devină din ce în ce mai atractivă pentru investitori”.

Costin Borc:
„Trebuie să înțelegem foarte bine investitorii. Să înțelegem de ce vin aceștia în România și cum putem să maximizăm oportunitățile de investiții. Industria auto se află printre cele 6 industrii prioritare, pe lângă IT, aerospațială, bio-economia, agricultura, industriile creative, unde ne dorim să atragem mai mulți investitori și să menținem actualii parteneri. Guvernul României sprijină începutul unei noi etape de investiții de peste 300 de milioane de euro derulate de Daimler în România și considerăm că aceasta se înscrie în linia pe care ne-am propus-o, aceea a re-industrializării țării noastre și a creșterii competitivității economiei românești. Lansarea activității de producție care are loc astăzi și investițiile asociate acestui demers la Sebeș oferă regiunii o perspectivă deosebită pentru viitor. În acest mod continuăm colaborarea de succes dintre Daimler și România, ca locație de producție.”

Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a abordat, de asemenea, în discursul său, și problematica forței de muncă, afirmând că „extinderea producției de cutii de viteză automate de ultimă generație destinate automobilelor Mercedes-Bens a generat, până în acest moment, peste 500 de noi locuri de muncă”.

În acest context, Borc a amintit unii dintre factorii care determină investitorii să aleagă România ca destinație a dezvoltării afacerilor, respectiv: forța de muncă flexibilă și calificată, integrarea în piața europeană și globală, prin nașterea unor clustere în diferite industrii (piese auto, aerospațiale, IT), dar și prin conectarea din ce în ce mai bună a orașelor mari, precum și costuri reduse, informează Agerpres.

Astăzi a fost inaugurată la Sebeș, județul Alba, o nouă unitate de producție a cutiilor de viteze Mercedes 9G-Tronic, la uzina Star Assembly. La eveniment a fost prezent și E.S. Hans Werner Lauk, ambasadorul Germaniei la București. Cutia de viteze automată 9G-TRONIC de la Mercedes-Benz este prima din lume cu nouă trepte și convertor de cuplu pentru vehiculele premium. Star Transmission, filiala concernului german Daimler în România, a fost înființată în anul 2001 prin deschiderea unei unități de producție la Cugir. Începând din vara anului 2013, a fost deschisă o altă unitate de producție la Sebeș, pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz, o investiție de 30 de milioane de euro, care a creat circa 250 de locuri de muncă. La începutul lui 2014 a avut loc inaugurarea oficială a unității de montaj cutii viteză cu dublu ambreiaj pentru autoturismele Mercedes-Benz, o investiție de aproape 40 de milioane de euro.

Borc a vorbit și despre continuitatea politicilor guvernamentale în a sprijini investițiile străine și industria auto. ‘Piatra de temelie a acestei investiții a fost pusă acum doi ani. Daimler este în România prin unitățile sale de producție de mai mulți ani. Vorbim de continuitatea politicilor guvernamentale în a sprijini investițiile străine și în a sprijini industria auto. Și, nu în ultimul rând, am menționat dorința Guvernului României de a dezvolta furnizorii români din industria auto, fie că sunt furnizori pentru Dacia, pentru Ford, pentru Daimler sau pentru oricare altă firmă auto. Dorim să sprijinim acești furnizori, să înțelegem barierele pe care ei le au ca să se dezvolte, pentru a asigura dezvoltarea lor și, de ce nu, sosirea altor investitori care ar putea să integreze produsele pe care domniile lor le fac’, a declarat presei ministrul Economiei.

Vicepremierul a opinat că ceea ce se întâmplă la Sebeș este un lucru extraordinar. ‘Este un lucru extraordinar, pentru că vorbim de un produs de înaltă tehnologie, pentru că vorbim de noi locuri de muncă, vorbim de noi locuri de muncă bine calificate. Guvernul României, așa cum am spus în nenumărate rânduri, este dedicat ideii de reindustrializare a României. Pentru aceasta avem nevoie de forță de muncă calificată, vorbim de dezvoltarea învățământului profesional, vorbim de participarea comunităților locale la asigurarea condițiilor necesare investitorilor străini și, nu în ultimul rând, vorbim de o continuitate’, a declarat Costin Borc.

Vicepremierul a susținut că inaugurarea noii unități a concernului Daimler transmite câteva semnale foarte importante. ‘Vorbim de cea mai performantă cutie de viteze. Și aceasta este făcută la Sebeș. Deci există capacitatea, forța de muncă, capacitatea de proiectare, oamenii capabili să lucreze cu tehnologie de cel mai înalt nivel în România. (…). S-a vorbit de învățământul dual, învățământul profesional și vorbim de calitatea oamenilor care sunt astăzi aici și a salariaților din această uzină. Guvernul României dă o deosebită atenție dezvoltării învățământului dual, a învățământului profesional, asigurării calității forței de muncă pentru investițiile existente și viitoare. Important este că aceste dezvoltări, aceste investiții care se fac își lasă amprenta și asupra dezvoltării locale, asupra calității vieții în orașele și în municipiile mari’, a afirmat Borc.


foto: Ovidiu LEBU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*