Nesărată

Mămăliga pe sobă fierbea încet, ridicându-se câte un bulbuc din când în când. În vatră, focul pâlpâia anemic cu câte-o tresărire ca un oftat. Așteptarea era îndelungă și dorința de a privi mămăliga răsturnată din ceaun pe dogul de lemn dilatase nările încă dinainte de ridicarea aburului cu miros de păpușoi uscat, prăjit în cuptor.

Când în sfârșit aceasta se întâmplă, viziunea alăturării unei bune hălci de mămăligă brânzei grase de oi ne aducea ploaie în gură. Nemaiavând răbdare să se mai domolească fierbunțeala, am sărit cu ața și, cu riscul de a-mi frige degetele, am strecurat-o sub mămăligă, tăind felii care se tolăneau în părți abandonate. Brânza era cuminte, aștepta în farfuriile noastre așezate ca muscalii. Nu ne dădeam rând la a ne „achiziționa” câte o felie aburindă. Când acea mămăligă se întâlnise în străchini cu brânza, începu lupta. Mai întâi răpusă, brânza se lăsă moale, îmbrățișată fierbinte, topindu-se iremediabil, pentru totdeauna, „până când moartea le va despărți”. Toți eram numai ochi. Cuvintele înghețară. Nu se mai sfădeau cei mici, nu ne mai dojenea nici măcar tatăl.

– Dar… mămico, mămăliga nu este sărată, sări cea mică. Tatăl continuă să mănânce cu ochii în farfurie mormăind.

– Ei bine, zise mama. Ce mare nenorocire mai este și aceasta? Că n-am sărat mămăliga. Am uitat, iată și ce mare greșeală am săvârșit? Dar mămăliga pe care o mâncaseți până cu mai mulți ani în urmă o fi fost sărată întotdeauna? Ba eu spun că nu și aceasta deoarece poate nu se găsea… sare.

Toți râdeam de motivația prin care mama căuta o portiță pentru a ieși din impas. Dar ea continuase: atunci mâncaseți cu poftă acea mămăligă nesărată, fără a mai comenta, bucuroși că o aveți. Acum,se vede treaba că v-ați cam… îmburghezit.

– De-aia se zicea că odată mămăliga explodase? Că nu avusese sare? De-aia? De parcă sarea ar avea explozibil. Zău că nu înțeleg, zise mezina, mijind ghiduș ochii.

– Da, draga mamei, într-un anumit fel mămăliga explodase căci nu avusese sare, dar un alt fel de sare. Lasă că poate cândva vei înțelege. Acum nu-ți spun prea multe. Dacă s-a întâmplat ca în acea vreme, pe lângă lipsa de sare, să mai fi fost și mai puțin fiartă, ne apuca pântecăria. C-așa fusese: o mămăligă ce n-avea niciun Dumnezeu: nici sărată, nici fiartă. Așa am dus-o ani mulți, dragii mei copii. Eram bucuroasă că o aveam și o preparam așa cum ne duceau puterile și mintea.

Până într-o zi când învățasem să-i adăugăm sarea necesară. Sarea! Și venise vremea s-o fierbem cu nădejde. S-o fierbem până… explodase de se minunaseră vecinii de câtă deșteptăciune ne cuprinse dintr-odată.

Tatăl, ridicând ochii din străchina linsă, își șterse gura cu migală și zise:

– Mai taci, femeie, și nu le mai „împuia” capul copiilor cu de-astea, că și-așa nu pricep. Poate dacă vor trece, Doamne ferește, și ei cândva prin ce-am trecut noi toți. C-așa-i omul și mai ales românul: uită repede și nu-i pasă ce lasă în urmă, c-or fi bune ori rele. Are burta plină? E mulțumit și uită iertând ca și când nimic nu s-ar fi petrecut și nu mai departe de doar câțiva ani în urmă.

Unii care flămânziseră cândva astăzi spun: „pe mine nu mă interesează niciun fel de politică. Să facă cei mari ce vor dori. Mie să mi se dea pensia!!!” Doar el, un biet muritor ce încă mai păstrează în amintire negrele zile de oprimări felurite, mai știe a prețui câtuși de puțin binele de astăzi care ca orișice revers al medaliei are și acesta alte capcane și nemulțumiri cu toptanul.

Nu credeam că există și un acest fel de democrație. Cei puternici se alegeau între ei și astăzi se aleg între ei mai dihai decât înainte, după puterea banului pe care și l-au strâns pe căi nelegale.

Ce, eu sau tu cel mai obișnuit om nu l-am ales pe Ciolacu sau pe Orban? Pe Ponta, Dragnea, Gorghiu, Buda, Câțu, Olguța, Andronescu, Anisie, Buzatu, Rădulescu, Gavrilescu, Turcan, Șerban Iordache și mulți alții? Cine sunt aceștia, că mie nu-mi spun absolut nimic? Politruci, dar care-i meritul lor? Ce garanție ne oferă? Nici măcar nu știm dacă au îndemânarea și câtuși de puțină rațiune de a-și conduce gospodăriile lor proprii. Ce muncă fizică au prestat vreodată? Câte cărți citesc într-o lună? Îi votăm deoarece figurează pe afișe publicitare, pe bannere, așa ca să ne jucăm de-a „cine câștigă” sau „popa prostu’”.

Nu, femeie! Iată că m-am aprins iarăși și din nou în zadar. Nimănui nu-i pasă.

Concluzia mea este următoarea: cei mai mulți care se cațără pe ramura politică sunt profitori și tupeiști; niște pierde-vară. Ei caută doar câștigul prin puterea vorbelor pe care le urlă. Niște lichele pe care este bine să le alungi și să te ferești de ele. Te vor vinde în orice clipă jurând că ești prietenul lor cel mai bun. Dacă ar încerca să se reformeze cât de cât, poate le-ar mai scădea osânza. Nu de alta, dar… tare mi-e teamă că îi paște – cine știe ? – vreun accident vascular din pricina șederii de ore în șir în fotolii.

Oricum, să știi și tu: politica este cea mai otrăvitoare prostituată!

Amărât, tatăl, încheindu-și pledoaria, se ridică părăsind încăperea și trântind cu năduf ușa după el.

Elena Olaru Miron

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*