Nicolae Neagu: Guvernul Orban a fost învestit! Putem depăși această perioadă respectând măsurile luate de Guvern

Deputatul liberal Nicolae Neagu face apel către toți sibienii să rămână calmi și încrezători că putem reuși să depășim această perioadă respectând măsurile luate de Guvern.

Guvernul Orban a fost învestit, în condiții excepționale, generate de apariția coronavirusului și răspândirea acestuia.
Președintele României, Klaus Iohannis, aprecia faptul că, pe parcursul procedurii de vot, „din Parlamentul României s-a transmis un mesaj de unitate”  și „majoritatea parlamentarilor și partidelor parlamentare au înțeles importanţa acestui moment, greutatea acestui moment și nevoia unei acțiuni unitare pentru România și pentru români”.
Am votat ieri, cu conștiința deplină, având încredere în profesionalismul, responsabilitatea și capacitatea la efort maxim din partea echipei guvernamentale, în aceste momente grele prin care trecem cu toții datorită crizei generate de coronavirus!
Am convingerea că efectele crizei epidemiologice vor fi diminuate la maxim prin decizii ferme și juste, încât să depășim cu bine această perioadă și să continuăm a lua măsuri bune pentru toți românii!
În toate etapele pe care le-a parcurs, Guvernul Orban a luat, la timpul potrivit, toate măsurile necesare pentru gestionarea corectă a problemelor și combaterea eficientă a infecțiilor cu coronavirus.
În ciuda disconfortului creat de anumite măsuri, este momentul să privim dincolo de neajunsurile sau sacrificiile pe care suntem nevoiți să le facem cu toții pentru a opri răspândirea virusului. Acestea sunt măsuri preventive, care se impun pentru a putea limita efectele infectării cu coronavirus și pentru a gestiona eficient această criză, cu toate posibilele consecințe.
Guvernul Orban este un guvern partener președintelui Iohannis și românilor, care și-a asumat în momente de criză sarcina dificilă a guvernării și am toată convingerea că va lua cu promptitudine măsurile ce se impun pentru sănătatea și siguranța cetățenilor.
Decretarea stării de urgență de către președintele Klaus Iohannis va permite ca autoritățile să dispună de toate instrumentele prevăzute de lege necesare pentru gestionarea crizei. Alocarea suplimentară a resurselor în domeniul sănătății se reflectă direct în posibilitatea de a cumpăra medicamentele și aparatura medicală necesară, prin proceduri simplificate, într-un timp foarte scurt.
Transmit, la rândul meu, un apel către toți sibienii cu îndemnul de a rămâne calmi și încrezători că putem reuși să depășim această perioadă respectând măsurile luate de Guvern.
Pentru a limita apariția de noi cazuri de infectare cu coronavirus, este vitală responsabilizarea fiecăruia dintre noi, pentru a respecta regulile de igienă transmise prin intermediul canalelor de televiziune. Evitarea deplasărilor în următoarea perioadă vă protejează în primul rând pe dumneavoastră, pe cei din familie, dar și pe semenii din jurul nostru.
Respectați îndrumările autorităților, informați-vă doar din surse oficiale, fiți parte la acest efort comun și vom depăși cu bine aceste momente!”, a declarat Neagu.

One Comment

  1. Metalul IOS says:

    Bă Neagule lasă-ne ești un om care nu ar trebui să vorbească. Vezi de cartierul Kogălniceanu și recunoaște că ai luat cu japca METALURGICA. Și ai făcut avere pe spatele muncitorilor din România care au lucrat în această fabrică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*