No, acum îi bai! Petrolul – Hermannstadt 2-0 (2-0)

FC Hermannstadt a pierdut la Ploiești, în această seară, în runda a 25-a a Superligii României la fotbal și rămâne fără victorie în acest an. Cu trei înfrângeri și un rezultat de egalitate în ultimele 4 partide, la care se adaugă și 9 puncte de penalizare, FC Hermannstadt s-a transformat din sperietoarea Superligii în echipă suferindă, coborâtă sub linia „fierbinte“, pe loc de baraj.

foto Răzvan Păsărică (facebook/Petrolul Ploiești)

Obișnuiți cu arătura de pe „Ilie Oană“, ploieștenii au făcut exact de trebuie pentru a scoate maxim din acest meci. Știau că cel care pasează și caută să joace fotbal va fi trădat de gazon. S-au masat în apărare, invitându-i pe ai noștri la un joc ofensiv. Exact așa s-a și întâmplat, FC Hermannstadt punând stăpânire pe joc chiar din start. Cu 65 la sută posesie, părea că jucăm acasă împotriva lanternei. „Cadoul“ s-a dovedit a fi însă otrăvit, echipa sibiană fiind pedepsită de două ori în prima repriză. Mai întâi în minutul 16, când Bejan s-a încurcat în gazon și-n minge în postură de ultim apărător, la jumătatea terenului. Irobiso a recuperat, l-a lansat în adâncime pe Jair, iar brazilianul a înscris de la marginea careului de 16 metri: 1-0 

Chiar la intrarea la cabine, Petrolul a mai înscris o dată, în urma unei faze fixe. Corner executat de Budescu în gura porții, Irobiso a reluat cu capul, Letica a parat, dar se afla după linia porții: 2-0

Pentru repriza secundă, Măldărășanu a încercat cu nou venitul Limaj, acesta semnând prima ocazie, după doar 7 minute, din lovitură liberă. Apoi, Irobiso a fost eliminat pentru al doilea cartonaș galben, după un fault la Bejan. Urma să jucăm mai bine de o jumătate de oră în superioritate numerică.

Din păcate, cu toate eforturile băncii tehnice de a găsi cheia potrivită, cu jucători noi aruncați în luptă, între care și nou venitul Vesel Limaj, meciul a curs fără modificări pe tabelă până la final. Petrolul s-a mulțumit să se apere, reușind să ne strice construcția cu un presing agresiv.

S-a încheiat 2-0, scorul stabilit încă din prima repriză. A fost prima victorie din acest an pentru Petrolul, prima pentru noul antrenor Florin Pîrvu și revenire la echipă cu gol pentru brazilianul Jair, care lipsise în ultimele 3 runde.

Filmul meciului

Min 4 Mino Sota este avertizat cu cartonaș galben, după o deposedare corectă la Budescu

Min 6 Balaure caută poarta adversă, șutul său se duce departe de țintă

Min 7 Popescu trage de la 20 metri, cu pământul, reține Leitner

Min 8 FC Hermannstadt irosește o ocazie importantă, după o eroare Leitner

Min 16 Bejan greșește la mijlocul terenului, Petrolul profită, iar Jair înscrie de la 16 metri: 1-0

Min 25 Meijers reia cu capul din corner, peste transversală

Min 27 Biceau șutează din voleu la colțul scurt, Leitner respinge în corner

Min 28 Bejan șterge balonul cu capul din corner

Min 31 Jair trimite cu capul pe lângă poartă la o centrare Budescu

Min 41 Butean trage peste poartă din lovitură liberă de la 23 metri

Min 44 Jair prinde un șut de la mare distanță, Letica scoate de sub transversală

Min 45 Irobiso marchează cu capul din cornerul executat de Budescu în gura porții: 2-0

Min 52 Limaj trage sub transversală din lovitură liberă de la 22 metri, Leitner scoate în corner

Min 56 Irobiso este eliminat pentru al doilea cartonaș galben, după un fault la Bejan

Min 63 Paraschiv deviază cu capul, dar Leitner reține

Min 66 Babic încearcă un călcâi în careul mic, prea slab însă iar Leitner reține

Min 70 Limaj șutează „telefonat“ de la distanță

Min 76 Șut bun Opruț, Leitner reține

HERMANNSTADT: Letica – Butean, Bejan, Ene, Opruț – Mino, Biceanu (’60, Babic) – Balaure (’74, Buhăcianu), Petrescu (46’, Limaj), Popescu (’74, Oroian) – Paraschiv. Antrenor> Marius Măldărășanu

Petrolul: Leitner – Borţa, Pashov, Meijers, Mathaus, Ţicu – Jair (’90, Achim), Seto, Grozav (‘88, Dumitriu) – Irobiso, Budescu (’83, Moldoveanu). Antrenor: Florin Pârvu

În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt coboară pe locul 13 în clasament. În etapa viitoare are programat meci pe teren propriu, sâmbătă 18 februarie, de la ora 14,30, urmând să întâlnească UTA Arad, ocupanta penultimului loc în clasament.

Etapa a 25-a:

 Universitatea Cluj – CS Mioveni 2-2

FC Rapid 1923 – FC U Craiova 1948 1-2

UTA Arad – FC Botoșani 3-1

Universitatea Craiova – FC CFR 1907 Cluj 2-0

FC Argeș – Farul Constanța 0-0

FC Voluntari – FCSB 1-2

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Chindia Târgoviște 2-2

Petrolul Ploiești – FC Hermannstadt 2-0

CLASAMENT

sursa: flashscore.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*