Noi detalii în cazul lui Culiță Sterp! Manelistul era și DROGAT când a făcut accident în Piața Avram Iancu

Noi detalii au apărut în cazul lui Culiță Sterp, care a produs un accident grav în Piața Avram Iancu săptămâna trecută. Pe lângă faptul că a condus beat, manelistul se afla și sub influența drogurilor.

La cinci zile de la accidentul din Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a transmis că șoferul vinovat de coliziune se afla și sub influența drogurilor, la momentul respectiv. Acesta este manelistul Culiță Sterp, care atunci când a făcut accidentul conducea cu viteză mare, a intrat pe culoarea roșie a semaforului și era și beat.

„Cu privire la evenimentul rutier produs la data 17 noiembrie a.c., în jurul orei 02.00, în centrul municipiul Cluj-Napoca, în care au fost implicate două autoturisme, Compartimentul de Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

Ca urmare a cercetărilor derulate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în baza probatoriului administrat, respectiv a confirmării prezenței substanțelor psihoactive de către instituția abilitată, în cazul conducătorului auto în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara, a fost dispusă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Cluj, la cinci zile de la accident, scrie Monitorul de Cluj.

Control judiciar pentru 60 de zile

Manelistul în vârstă de 30 de ani s-a ales cu amendă și permisul suspendat după ce a condus cu viteză pe Calea Florești și a fugit de polițiști, chiar înainte să producă accidentul. Totodată, el a fost reținut pentru 24 de ore pentru producerea accidentului cu o victimă, de joi dimineață de pe strada Avram Iancu.

În cursul zilei de vineri, Culiță Sterp, sub numele său real Nicolae Sterp, a fost adus la audieri în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, ca apoi să fie plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Un bărbat a ajuns la spital în urma accidentului

Manelistul ar fi intrat cu mașina, beat fiind, în intersecția străzilor Avram Iancu și Bulevardul Eroilor pe culoare roșie a semaforului și a fugit de la locul faptei după ce a făcut accident.

După impact, echipajele ajunse la fața locului i-au acordat îngrijiri medicale șoferului care conducea cealaltă mașină implicată, care, ulterior, a fost transportat la spital.

„În cursul nopții, în jurul orei 02.00, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, la intersecția străzii Eroilor cu Piața Avram Iancu, din municipiul Cluj-Napoca. Conform cercetărilor preliminare, impactul ar fi avut loc între autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara și un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, din județul Cluj. În urma evenimenului rutier, conducătorul auto de 32 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, însă nu a rămas internat, în cazul acestuia testarea cu aparatul etilotest indicând rezultat negativ.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 30 de ani nu ar fi rămas în zona respectivă, fiind ulterior identificat de polițiști. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice la o unitate medicală”, a transmis IPJ Cluj.

După 18 de ore s-a aflat viteza cu care a fost prins manelistul

Jurnaliștii au aflat după aproape 18 de ore viteza cu care a condus manelistul pe Calea Florești, cu câteva momente înainte de producerea accidentului. Inițial, oamenii legii nu au precizat ce viteză avea Sterp, însă au revenit cu un comunicat de presă.

„Din informațiile obținute rezulta faptul ca autoturismului a fost surprins de aparatul radar rulând cu viteza de 96 de km/h. A fost întocmit un proces-verbal de constatare a contraventiilor, cuantumul total al amenzilor fiind de 1885 de lei. A fost aplicată o amendă în valoare de 580 de lei pentru nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier, contravenientului fiindu-i de asemenea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile. Depășirea limitei legale de viteză a fost sancționată cu amendă în valoare de 1305 lei”, a transmis IPJ Cluj.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*