Novak la Primărie. Ce mesaj a avut Astrid Fodor pentru ministru

Primarul Astrid Fodor a primit astăzi vizita Ministrului Sportului, Eduard Novak. Vizita a avut ca temă Strategia Națională pentru Sport, ministrul prezentând acest document menit să asigure dezvoltarea domeniului sportiv în România, în următorii ani.
„Pe toate cele 3 axe ale Strategiei – sportul comunitar, sportul în educație și sportul de performanță – Municipiul Sibiu are deja de ani de zile investiții și proiecte, sprijinind sportul atât prin asigurarea infrastructurii necesare, cât și prin alocări financiare pentru evenimente. Acesta este mesajul pe care l-am transmis domnului Ministru Novak în discuția purtată, împreună cu faptul că o astfel de Strategie la nivel național nu poate decât să dezvolte un domeniu esențial și în dezvoltarea comunităților locale. Mi-am exprimat de asemenea speranța ca, odată cu descentralizarea propusă în Strategie, să se aloce și resursele financiare corespunzătoare, așa cum de astfel prevede și legislația”, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Ministrul Eduard Novak a fost însoțit în vizita sa la Primăria Sibiu de membri ai cabinetului său, Silvia Stroescu – ambasador sportiv, precum și de către directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu – Nicoleta David și de directorul Clubului Sportiv Municipal Sibiu – Darius Mara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*