Nunta de Aur și Argint 2017, la Copșa Mică

Primăria oraşului Copşa Mică și Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor au sărbătorit Ziua Națională a României prin cea de-a XIII-a ediţie a Nunţii de Aur şi de Argint.

La celebrarea a 50, respectiv 25 ani de la căsătorie, patru cupluri „de aur” şi trei cupluri „de argint” din oraș au confirmat faptul că familia este piatra de temelie a unei naţiuni și, alături de naşi, rude și prieteni, și-au reînnoit jurămintele pentru următorii 25 de ani.

Evenimentul a fost deschis, ca de obicei, la ora 11, de către primarul Daniel Tudor Mihalache, care în discursul său i-a felicitat pe cei prezenţi pentru că şi-au respectat jurămintele făcute în urmă cu 50 sau 25 de ani, devenind astfel un exemplu pentru tinerele familii ale oraşului. A urmat slujba de reînnoire a jurămintelor, oficiată de preoții ortodocși şi evanghelici, şi, bineînţeles, ceremonia de cununie civilă, unde toate cele șapte cupluri au răspuns încă o dată „da” în faţa ofiţerului de stare civilă. Cuplurile prezente și invitații acestora au închinat apoi un pahar de şampanie, au servit câte o felie de tort alături de primarul şi viceprimarul oraşului, care le-au urat în continuare „Casă de piatră!” şi „La Mulţi Ani!”.

Cuplurilor sărbătorite li s-au înmânat și anul acesta, conform tradiției, medalioane personalizate gravate, sticle de șampanie și o poză înrămată a cuplului la această aniversare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*