O familie își caută cu disperare fiicele dispărute de 5 zile

Maria Izabela Miteluț și sora ei Andreea Bianca sunt căutate de poliţiştii din Prahova, după ce au dispărut de acasă. Cele două adolescente, de 13 și 14 ani, au plecat de la domiciliul din Ploiești, în urmă cu cinci zile, şi nu s-au mai întors.

Marți, 14 iulie, în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr.3 Ploiești au fost sesizați despre faptul că Andreea Bianca Miteluț, în vârstă de 14 ani, din Ploiești, a plecat voluntar de acasă, în data de 11 iulie, în jurul orei 15:00, și nu a revenit.

Semnalmente Andreea Bianca Miteluț:

– 1,63 metri înălțime, 55 kg, păr șaten, ochi căprui.

La data plecării, Andreea Bianca Miteluț purta tricou de culoare neagră cu dungă albă pe mânecă, pantalon de trening de culoare neagră având o dungă albă pe lateral și papuci de culoare albastră cu roșu.

Andreea Bianca a plecat împreună cu sora ei mai mică, Maria-Izabela Miteluț, de 13 ani, care, de asemenea, nu a mai luat legătura cu familia de sâmbătă, 11 iulie, transmite Antena 1.

Semnalmente Maria Izabela Miteluț:

– 1,60 metri înălțime, 50 kg, păr blond, ochi albaștri.

La data plecării, Maria Izabela Miteluț purta tricou de culoare verde, pantaloni scurți tip blug și pantofi sport (teniși) de culoare albastră cu alb.

Polițiștii IPJ Prahova continuă căutările și la această oră.

Persoanele care pot oferi detalii despre cele două surori dispărute sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*