O femeie a aflat că are datorii la bancă, fără să fi împrumutat vreodată bani: „Mi se pare incredibil!”

O femeie care nu a solicitat niciodată un împrumut bancar a aflat, întâmplător, că are datorii la bancă. Două credite sunt pe numele ei, scrie Monitorul de Cluj.

 

„Am citit mai devreme o postare a unei persoane care s-a trezit în Biroul de Credit, ea neavând credit niciodată. Am zis să văd, poate apar și eu pe undeva… și surpriză, apar cu două credite pe care nu le-am avut niciodată. Urmează să sun la ei, însă cum pot să mă asigur că rezolv în așa fel încât să nu apar deloc nicăieri? Mi se pare incredibil să te trezești dator când nu ai luat un leu niciodată de nicăieri. Stăteam liniștită că sunt curată… însă se pare că nu sunt”, a povestit femeia în grupul Avocatul Online.

Astfel de situații pot să apară când o persoană își pierde actele de identitate. Cineva poate să le găsească și să le folsească pentru a obține un împrumut, scrie antena3.ro.

De asemenea, cazurile de acest fel ar putea să fie și o greșeală/eroare de la instituția financiară. Cineva a îndrumat-o  pe femeie să facă o reclamație:

„Reclamație scrisă. Pentru reclamații legate de biroul de credit termenul este de 15 zile de răspuns. Dacă nu ați avut legătura cu banca/IFN și greșeala este a lor, vă vor șterge din biroul de credit în urma solicitării dumneavoastră”.

La postarea femeii care s-a trezit „peste noapte” cu datorii au răspuns și alte persoane care au spus că și ei cunosc cazuri similare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*