O nouă ediție a loteriei bonurilor fiscale. Află dacă ai BONUL CÂȘTIGĂTOR!

Bonurile fiscale emise în data de 27 octombrie 2017, cu o valoare de 654 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de ieri.

foto: Ministerul Finanțelor Publice / Facebook

La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 31 octombrie 2017. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Potrivit unui comunicat al MFP, selecția câștigătorilor este realizată în două etape. Ieri, 19 februarie, a fost organizată prima etapă, respectiv extragerea bilelor care au determinat ziua emiterii și valoarea bonurilor câștigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. ‘Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*