Odată cu încălzirea vremii apar și incendiile de vegetație uscată

În fiecare an, cu precădere în zilele de iarnă în care temperaturile sunt mai ridicate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu este solicitat prin intermediul numărului unic de urgență 112, să intervină în nenumărate situații pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată scăpate de sub control.

Astfel, pe teritoriul județului Sibiu, de la începutul anului și  până în prezent, echipaje de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au acționat la 16 de intervenții pentru stingerea  arderilor necontrolate (vegetație uscată, deșeuri și resturi menajere).

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu reamintește cetățenilor că distrugerea prin ardere a vegetației uscate, deșeurilor și resturilor menajere se efectuează cu respectarea prevederilor legale în vigoare, ce se referă la obligativitatea obținerii acceptului Agenției de Protecție a Mediului și informarea în prealabil a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență în cazul arderii miriștilor, stufului sau vegetației ierboase, respectiv interzicerea folosirii focului deschis pe teritoriul ariilor naturale protejate.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenții la normele de apărare împotriva incendiilor și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Respectând măsurile de prevenire a incendiilor, vă protejaţi viaţa şi bunurile materiale!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*