Omagiu compozitorului sibian Gheorghe Șoima

Un concert extraordinar, programat pentru seara de marți, 17 noiembrie, va readuce corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, dirijat de maestrul Cornel Groza, la Sala Thalia.

tomescuDe data aceasta, programul este dedicat compozitorului sibian Gheorghe Șoima (1911 – 1985), de la moartea căruia se împlinesc 30 de ani. Preot, dirijor şi compozitor, Şoima s-a format la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1928-1932) şi la Conservatorul din Bucureşti (1932-1937). Iniţial profesor de muzică la Şcoala normală, apoi profesor la Institutul Teologic Universitar Sibiu, conduce corul catedralei mitropolitane din Sibiu ca şi alte formaţii corale locale (ale Reuniunii meseriaşilor, Întreprinderii Poligrafice, Sindicatului învăţământului ş.a.). A compus muzică vocal-simfonică, simfonică, corală religioasă şi laică. Este autor de studii teoretice şi articole de muzicologie.

Tomescu revine la Sibiu

În continuare, seara simfonicului de joi, 19 noiembrie, va fi marcată de prezenţa violonistului Alexandru Tomescu, unanim recunoscut drept unul din exponenţii de marcă ai şcolii violonistice româneşti, capabil să abordeze cele mai grele partituri în concerte maraton sau în turnee în zeci de oraşe. Studiile şi activitatea concertistică de peste graniţe au însemnat pentru Tomescu dobândirea unei experienţe pe care şi-a propus s-o valorifice în propria ţară, astfel că a decis să revină la Bucureşti pentru a schimba percepţia asupra muzicii clasice. A iniţiat primele turnee de muzică clasică finanţate exclusiv prin fonduri private, demonstrând că în România există disponibilitate pentru produse culturale de calitate.

Concertul are la pupitru un eminent dirijor din Ungaria, Horváth Gábor, care produce satisfacţie publicului, dar şi orchestrei, la fiecare revenire pe scena sibiană.

Programul cuprinde lucrări de referinţă, precum Trei dansuri româneşti de Theodor Rogalski, Concertul pentru vioară şi orchestră de Mendelssohn-Bartholdy și Simfonia a II-a de Rahmaninov.

Biletele au fost puse în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu şi pot fi procurate de luni până joi între orele 12-16, la prețul de 16 sau 20 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*