Orlăţan. Respect

 

 

Dăruirea şi respectul caracterizează campania desfăşurată de Florin Orlăţan, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor în colegiul nr. 2.

 

Peste 4.000 de familii de sibieni au făcut cunoştinţă cu Florin Orlăţan, pentru a-şi prezenta problemele cu care se confruntă precum şi aşteptările pe care le au. „Zilnic am mers, în special în cartierele de blocuri, pentru a acoperi zone cât mai mari, şi urc la oameni în apartamente. Până acum am fost în peste 4.000 de apartamente. Colegii de partid m-au ajutat să împart câteva cadouri simbolice – pixuri, calendare şi pliante“, a arătat candidatul.

 

 

Întâlniri informale

 

În ultima perioadă, Orlăţan a avut mai multe întâlniri şi cu reprezentanţii unor categorii socio-profesionale, pentru a afla direct de la sibieni problemele cu care se confruntă aceştia şi aşteptările pe care le au faţă de cei care doresc să-i reprezinte în Parlament. „Fiecare categorie în parte este nemulţumită de ce s-a întâmplat până acum. Contribuţia lor este valoroasă. Aceşti oameni vorbesc în calitate de membri ai unui sistem, ei cunosc sistemul şi chiar ne sugerează soluţii“, explică social-democratul.

 

Atuuri de candidat

 

Orlăţan este de părere că respectul pe care-l oferi este şi cel pe care ţi-l câştigi din partea comunităţii. A pornit de jos în politică, iar acum a decis să candideze din dragoste pentru oraşul natal, dar şi din dorinţa de a servi principiile social-democrate. „Mă consider un om care ia atitudine şi nu priveşte de pe margine ceea ce ni se întâmplă. Am pornit de la structura organizaţiei de tineret. Prin perseverenţă şi multă muncă, am reuşit să obţin la nivel local rezultate pe care foarte mulţi oameni le consideră importante. Una dintre cele mai mari realizări pe plan politic este ocuparea timp de trei ani a funcţiei de preşedinte al organizaţiei municipale de tineret şi, evident, nominalizarea pentru candidatura la Camera Deputaţilor pe Colegiul 2 Sibiu“, menţionează acesta.

 

Florin ORLĂŢAN | candidat USL

 

„Am discutat, în locuri informale, cu cadre didactice, medici, asistenţi medicale, reprezentanţi ai marilor confederaţii sindicale şi a patronatelor din judeţul Sibiu, cadre militare în rezervă şi în retragere.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*