(P.E.) Klaus Iohannis: Vă aştept pe toţi, vineri, 31 octombrie, la 16.30, în Piaţa Mare, pentru a arăta că ne dorim o altfel de Românie! Haideţi ca împreună să punem umărul la România lucrului bine făcut!

S-a spus deseori, cu toată dreptatea, că un lider este cel care unește oamenii. Eu vreau să trezesc la viață moștenirea României normale, să facem împreună lucruri bune, care să dăinuie, să dureze peste generații.

Așa cum primarul ales al unei comunităţi trebuie să fie un model pentru comunitatea respectivă, tot așa, preşedintele ţării trebuie să fie un model pentru oamenii din întreaga ţară. Fără să vorbească foarte mult, președintele trebuie să comunice prin fapte și prin acțiunea sa publică.
Așadar, în oricare proiect pe care l-am făcut pentru Sibiu, m-am ghidat după principiul că nimic nu se rezolvă bătând din palme și mai ales că nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării. Urmând această ”rețetă” nu se poate ca lucrurile să nu iasă bine, așa cum vor fi și după 16 noiembrie.
În democraţie, puterea se câştigă prin vot. Un singur vot poate face diferenţa între lege şi hoţie, între fapte şi vorbe, între România lucrului bine făcut şi România corupţiei, minciunii şi scandalului.
În acestă perioadă am vrut o campanie pozitivă dar am fost ținta unei campanii murdare. România merită 10 ani de normalitate, fără ceartă, minciună şi hoţie.
Mi-am construit campania prezidenţială având convingerea că dumneavoastră mă veţi susţine şi în această nouă etapă care va readuce speranţa în viaţa tuturor românilor.
Campania mea electorală se bazează pe un program de țară, pe un concept normal de a face politică pentru cetățeni, fără scandal şi minciună. Adversarii mei au ales să transforme competiția electorală într-o mocirlă politică. Nu aşa se face campanie într-o ţară din secolul XXI! O astfel de campanie nu face decât să îndepărteze și mai mult cetățenii de oamenii politici. România are nevoie de un președinte care să le redea speranța şi siguranţa zilei de mâine. Forţa unui om politic vine, cred eu, din convingerile sale, din felul în care ştie să transmită aceste convingeri şi să-şi pună proiectele în practică. Faptul că mi-aţi dat în repetate rânduri votul şi încrederea, de patru ori până acum, cu procente foarte mari, m-a făcut să-mi asum acest rol, alături de dumneavoastră. Nu am simţit niciodată presiunea rolului de model, ci mi l-am asumat pentru simplul fapt că am crezut că aşa este normal.
Să fiți încrezători, dragii mei, că în zilele ce vin voi avea nevoie de încurajările și de credința voastră, iar împreună vom păși pe drumul acela al victoriei mult râvnite.

Iohannis miting

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*