Palatul Bibliotecii ASTRA își redeschide porțile pentru muzică

Începe Stagiunea „Teme de colecție” prin faimosul «Concert Nr. 1 pentru Vioară» de Felix Mendelssohn. Radu Vancu este primul invitat special.

Întâlnirea dintre cele două anotimpuri de la Sibiu va fi pusă în valoare din nou prin strălucirea muzicii clasice. Palatul ASTRA va găzdui o nouă Stagiune de concerte în care publicul se va putea delecta cu sonorități rare, ale căror povești vor redimensiona timpul rămas până la trecerea către Noul An. Evenimentul va debuta luni, 24 octombrie , de la ora 18.00, la sediul istoric al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu din Str. George Barițiu nr. 5/7. Accesul va fi liber, conform tradiției, prin solicitarea locurilor la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Capodopera lui Felix Mendelssohn, începută prin promisiunea „La iarnă mi-ar plăcea să-ți compun un concert pentru vioară”, a fost aleasă pentru deschiderea Stagiunii «Teme de colecție» pentru a sublinia intenția seriei de evenimente. Lucrări faimoase de dimensiuni ample vor putea fi interpretate sub o înfățișare minimalistă pentru a surprinde acel amănunt care a reușit să schimbe paradigmele esteticii.

Având un rol de călăuză, un invitat special va fi de fiecare dată prezent, pentru a spune versiunea sa despre câte în stele se regăsesc între muzică și cărți. Scriitorul Radu Vancu va fi primul invitat al Temelor de colecție, un bun cunoscător al manuscriselor valoroase ascunse printre rafturile bibliotecilor universale.

„Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră” de Felix Mendelssohn Bartholdy, în forma de reducție pentru pian, va fi interpretat de violonista Petra Drăgan, unul dintre marile nume ale viitoarei generații de muzicieni. Solista va fi acompaniată la pian de Angela Albu.

Stagiunea «Teme de colecție» este un eveniment organizat de Asociația UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*