„Para-gol“ a lovit decisiv! Hermannstadt – CSU Craiova 1-0 (0-0)

FC Hermannstadt a învins CS Universitatea în această seară, la Mediaș, în cadrul etapei a 8-a a SuperLigii României la fotbal, scor 1-0 (0-0) și a urcat pe locul 4 în clasament.

Pe o ploaie englezească și un gazon românesc, moale și cu denivelări, jucătorii ambelor echipe au căutat întreaga primă repriză să se țină pe picioare și să evite accidentările. Oltenii au presat în primele 10 minute, apoi au coborât ritmul, până la pauză jocul fiind echilibrat. A fost 0-0 după primele 45 de minute la șuturi pe poartă, sibienii având avantaj la șuturi spre spațiul porții, dar și la cartonașe galbene, 3-2.

FC Hermannstadt a arătat din nou bine, cu fundașii laterali Opruț și Butean dispuși la efort, pentru a împinge jocul spre poarta craioveană. Capacitatea echipei sibiene de a schimba locurile pe aripi, unde Petrescu și Popescu s-au mutat când pe o parte când pe cealaltă, a luat prin surprindere defensiva „juveților“ în câteva rânduri, Paraschiv ratând de puțin ținta în minutul 30, la ocazia reprizei.

La reluare, FC Hermannstadt a început sus, forțând deschiderea scorului. După o lansarea a lui Paraschiv, încheiată cu gol, anulat însă pentru ofsaid, o fază similară avea să arunce tribunele în aer. Mino Sota l-a pus în situație de gol pe Paraschiv, după o pasă greșită a lui Mitrea, iar „Para-gol“ a lovit decisiv: 1-0

Așa cum au mai făcut-o de atâtea ori în ultima vreme, sibienii au „adormit“ apoi jocul, departe de poarta lui Muțiu.

Rădoi a „umblat“ la bancă, fără prea mare succes, apoi a revigorat echipa și Măldărășanu, cu 2 schimbări în atac, după care antrenorul sibian a decis să închidă meciul pe la jumătatea reprizei, aruncându-l în teren pe Răuță în locul lui Alhassan.

Spre final, ne-au lăsat bateriile, iar Craiova a urcat cu toate liniile. Măldărășanu a simțit momentul dificil și a propus alte 2 modificări, intrând Năstăsie și Balaure.

Finalul a găsit echipa sibiană jucând la sacrificiu, cu jucători storși de vlagă în urma efortului făcut pe un asemenea teren solicitant, în condiții de ploaie permanentă. Scor final: 1-0

Bucuria este cu atât mai mare cu cât partida din această seară a fost urmărită din tribune de un număr record de fani ai echipei sibiene, problemele din ultima vreme având darul de a strânge legăturile suporterilor cu echipa favorită. Iar galeria sibiană a fost la înălțime pe toată durata partidei, la fel ca pe Municipalul sibian, cu ceva vreme în urmă.

În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt a urcat pe locul 4 în clasament, cu 13 puncte, golaveraj 10-5. 

În etapa următoare, FC Hermannstadt joacă în deplasare la Pitești, luni 5 septembrie, de la ora 18,45, cu FC Argeș, echipă care a scos azi o remiză la FC Botoșani, scor 0-0.

(articol de Dan GREAVU)

FC Hermannstadt: Muțiu – Butean, Antoche, Stoica, Opruț – Biceanu (’85, Năstăsie), Mino Sota, Alhassan (‘72, Răuță), Petrescu (‘64, Buhăcianu) – Popescu (‘64, Oroian), D. Paraschiv (‘85, Balaure).

Filmul meciului

Min 6 Alhassan recuperează în jumătatea adversă, șutează de la distanță, din drop, dar balonul trece mult pe lângă

Min 7 Crețu încearcă un șut, în replică, mingea e deviată în corner

Min 14 Popescu reia spre poartă o minge respinsă din careul advers în urma unei faze fixe

Min 18 Bancu trage pe lângă stâlpul din stânga lui Muțiu, după o schemă reușită la o lovitură liberă din flancul nostru stâng

Min 30 Opruț îl pune în poziție bună pe Paraschiv, atacantul nostru reia din careu puțin pe lângă, irosind prima mare ocazie a meciului

Min 36 Biceanu trage de la distanță, departe de poartă

Min 50 Mitrea paseasă greșit, Mino Sota îl lansează din prima pe Paraschiv, care îl execută cu sânge rece pe portarul craiovean: 1-0

Min 67 Oroian scapă singur pe dreapta, intră în careu, prinde poarta, dar Lazăr e pe fază și respinge

Min 76 Ivan l-a întrebuințat pe Muțiu de la marginea careului de 16 metri. A fost primul șut pe spațiul porții sibiene

Min 79 Markovic a lovit cu umărul de la mare distanță, surprins avansat Muțiu a scos greu de sub transversală

Min 86 Nistor trage peste din lovitură liberă

Min 87 Muțiu reține excelent un șut al lui Ivan

Clasament

sursa: flashscore.ro

Declarații după meci – Daniel Paraschiv, desemnat omul meciului:

Declarații după meci / Paul Antoche și Marius Măldărășanu:

VIDEO Bucuria de după meci:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*