Pașii explicați CLAR de urmat dacă aveți simptome COVID

Pașii ce trebuie urmați de persoanele cu simptomatologie COVID-19, precum și regulile igienice și îndrumările pentru persoanele carantinate/izolate:

 

 

Reguli igienice și îndrumări pentru persoanele carantinate/izolate

 

Persoanele aflate în carantină / izolare, precum și familiile/persoanele din aceeași locuință sau gospodărie trebuie să respecte următoarele reguli igienice și îndrumări:

  • Persoana carantinată / izolată se va deplasa într-o cameră individuală, bine aerisită (de exemplu, aer condiționat sau aerisirea cu geamurile deschise)
  • Persoana carantina ta / izolată își limitează deplasările prin casă, evitând să circule prin spațiile comune (de exemplu: bucătărie, baie), spații ce vor fi bine aerisite prin deschiderea geamurilor.
  • Este necesar ca membrii familiei să stea în alte camere sau, dacă acest lucru nu este posibil, să păstreze o distanță de cel puțin 1 m față de persoana izolată (de exemplu să doarmă într-un pat separat).
  • Igiena mâinilor trebuie să fie riguroasă, înainte și după prepararea mâncării, înainte de a mânca, după folosirea toaletei și ori de câte ori mâine par murdare. Dacă mâinile nu sunt vizibil murdare, se poate folosi un dezinfectant de mâini pe bază de alcool . pentru mine vizibil murdare, se recomandă apă și săpun.
  • Când se efectuează spălarea pe mâini cu apă și săpun, se folosesc, de preferat, prosoape de hârtie de unică folosință pentru a usca mâinile. Dacă acestea nu sunt disponibile, se utilizează prosoape obișnuite curate care vor fi înlocuite atunci când se udă sau cât mai des posibil .
  • Lenjeria și ustensilele de masă dedicate se folosesc doar de către persoanele izolate, aceste articole trebuie curățate cu apă și detergent obișnuiți după utilizare și pot fi reutilizate .
  • Suprafețele care sunt frecvent atinse în camera în care este izolată persoana, cum ar fi: noptierele, cadrul patului și alte piese de mobilier pentru dormitor, se curăță și se dezinfectează zilnic.
  • Suprafețele băilor și toaletelor se curăță și se dezinfectează un dezinfectant obișnuit pe bază de clor, cel puțin odată pe zi .
  • Hainele, lenjeria de pat și prosoapele de baie și de mâini ale persoanei izolate se curăță cu detergent obișnuit, folosit mașina de spălat la 60 – 90 grade Celsius, și vor fi uscate bine .
  • Atunci când strănută sau tușesc, persoanele izolate/carantinate își acoperă gura și nasul cu șervețel de unică folosință sau strănută /tușesc în plica cotului.
  • Șervețelul de unică folosință se aruncă imediat la gunoi, în sac de plastic, urmând spălarea imediată a mâinilor cu apă și săpun. În cazul în care apare cel puțin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultăți la respirație, durere în gât, se va contacta sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112.

 

Ordinul Ministerului Sănătății nr.3009/30.12.2021 poate fi consultat integral pe site-ul Instituției Prefectului -Județul Sibiu, secțiunea Activități, subsecțiunea Situații de Urgență, link-ul Legislația pentru starea de alertă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*