Doi oameni au murit în urma unui accident produs pe drumul spre Păltiniș

Grav accident de circulație pe drumul spre Păltiniș în această dimineață. În accident a fost implicat un autobuz (Sibiu – Păltiniș), condus spre Rășinari și un autoturism condus spre Păltiniș.

În autobuz erau cinci pasageri și șoferul. În urma coliziunii, patru persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate.

La fața locului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a intervenit cu un echipaj de descarcerare, 3 echipaje SMURD și un echipaj de pompieri militari.

Din păcate o persoană a fost găsită decedată, o alta era în stop cardio respirator, s-a încercat resuscitarea dar a decedat,iar celelalte două victime au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la spital de echipajele Ambulanței. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 60 ani, cu traumatism toracic, și o femeie de 31 ani cu suspiciune de pneumotorax și fractura membrul inferior.

În prezent polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului. Circulația este complet blocată.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*