Patru vieți într-o SINGURĂ clipă! A murit și fata de 15 ani rănită GRAV în accidentul din Hula Bradului

A murit și cea de-a două fiică a familiei implicate în accidentul de duminică.

Accidentul a avut loc duminică seara, pe DN 1, în zona Hula Bradului. Primele cercetări au arătat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Veștem spre Brașov, un bărbat în vârstă de 63 de ani din județul Gorj a intrat într-o depășire, încălcând marcajul longitudinal continuu, și a pătruns pe contrasens, unde a pierdut controlul și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus dinspre Brașov, proiectându-l în alt autoturism care circula în spatele acestuia.

Impactul frontal a provocat decesul a trei persoane aflate în autoturismul condus dinspre Brașov. Este vorba despre șofer, în vârstă de 67 de ani, și două femei în vârstă de 21, respectiv 55 de ani, toți cetățeni străini.

De asemenea, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a șoferului din județul Gorj, precum și a unei alte pasagere din mașina în care s-au aflat persoanele decedate, o tânără în vârstă de 15 ani.

Conform canarias7, familia Rodríguez venise în România pentru a-și vizita fiica cea mare, Alicia, în vârstă de 21 de ani, care învăța la Sibiu.

Părinții ei, Pepe și Mari Carmen Rodríguez, și sora ei mai mică, Cristina, în vârstă de 15 ani, au profitat de sărbătorile din decembrie pentru a o vizita.

Presa spaniolă scrie că familia a închiriat o mațină, deși intenția era să călătorească prin România cu trenul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*