Păuca în sărbătoare

Comuna Păuca va fi pentru a treia oară gazda Festivalului Interjudeţean „Datină Străbună pe Secaşe”. Ediţia aniversară cu numărul XXV va avea loc în data de 7 mai 2017 şi reuneşte formaţii de dansuri şi interpreţi din Ţara Secaşelor, într-o competiţie a cărui singur câştigător este tradiţia.

Astfel duminică, 7 mai 2017, vin la Păuca, să deschidă lada de zestre a tradiţiilor din judeţele Alba şi Sibiu, următorii: Ansamblul „Mlădițe Ludușene”, Grupul vocal mixt din Alămor, Grupul folcloric „Ion Blăjan” – Roşia de Secaş, „Mugurii de la Cergău”, Ansamblul „Banul Mihalcea” – Mihalţ, „Fântâniţa de Piatră” – Șpring, „Doina Mureşului” – Ciugud, Grupul vocal feminin „Numa’ Lin, Dorule, Lin” – Doştat, Ansamblul Căminului Cultural Daia Română, „Purtata Secaşelor” – Miercurea Sibiului şi, bineînțeles, formaţia gazdă „Doina Secașelor”.

Paradă, simpozion și concerte

În programul festivalului este inclus un simpozion aniversar (ora 10:00), o paradă a portului popular (ora 11:30) şi spectacolul folcloric susţinut de formaţiile de copii şi de adulţi din această zonă etnofolclorică (12:00). La sărbătoarea Secaşelor vor participa îndrăgiţii interpreţi: Teodora Ciocănea, Natalia Rusu, Bianca Şuşman, Nelu Păucean, Paula Medrea, Giulia Medrea şi Ilie Medrea. Acompaniază instrumentişti ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul –Junii Sibiului”.

Organizatorii festivalului sunt: Consiliul Judeţean Sibiu prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul -Junii” Sibiu, Primăria Comunei Păuca şi Consiliul Local al Comunei Păuca cu partenerii Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură „Augustin Bena”Alba.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*