Pe șantiere nu e stare de urgență?

Mesagerul de Sibiu a inventariat lucrările publice din oraș: unde se lucrează, în ce stadiu au ajuns investițiile, care sunt proiectele întârziate sau blocate.

Șantierele Sibiului continuă în ritmul în care ne-au obișnuit. În timp ce noi stăm acasă, firmele angajate de Primărie se ocupă de modernizarea străzilor și a școlilor, respectând sau nu termenii contractuali ori măsurile sanitare. Unii contractori se țin de treabă, alții au renunțat la contracte sau le-au pierdut, astfel că investiții importante, precum construcția noului Liceu de Arte, se află în impas.

Primăria Sibiu a declarat pentru Mesagerul de Sibiu că este în permanentă legătură cu constructorii și nu au fost raportate probleme importante în desfășurarea șantierelor generate de restricțiile impuse în contextul epidemiei. Constructorii au obligația legală de a asigura protecția angajaților, în conformitate cu măsurile dispuse de autorități.

Conform legislației, constructorii pot solicita suspendarea contractelor de lucrări la infrastructura rutieră (străzi, cartiere etc.) în perioada sezonului rece. În acest caz, termenul contractual se prelungește conform legii cu perioada în care a fost suspendat contractul din cauza condițiilor meteo care nu permit execuția lucrărilor. Astfel, contractele cu termen de finalizare în perioada de iarnă vor fi finalizate în primăvară.

Șantiere deschise pentru obiective publice de interes general

 

  • Baia Populară. Executant: SC EURAS SRL & SC ARH. SERVICE GUTTMANN & COMP SRL. Termen contractual: iulie 2020. Șantierul avansează în ritm bun, chiar dacă au fost identificate pe parcursul derulării lucrări neprevăzute importante și necesare.
  • Reparații capitale în cartierul Hipodrom I, între străzile Iorga – Luptei – Milea – Rahovei – Bd. Mihai Viteazu. Executant: SC Geiger Transilvania. Termen contractual: martie 2022. Lucrările au început în 9 martie, în zona Aleii Călărașilor, cu intervenții la rețelele de apă și canalizare și la structura rutieră.
  • Reparații capitale în cartierul Hipodrom III, zona cuprinsă între străzile Iorga – Oștirii – Rahovei – Bd. M. Viteazu. Executant: SC Comtram SA. Termen contractual: ianuarie 2021. S-a emis ordinul de începere a lucrărilor în data de 21 aprilie.
  • Reparații capitale la zidul cetății de pe bulevardul Corneliu Coposu și la turnurile de pe strada Cetății. Executant: SC EURAS SRL. Termen contractual: august 2020. Lucrările la turnuri sunt aproape finalizate, iar din 6 aprilie se continuă lucrările de curățare și aplicarea soluției cu biocid pe zidurile de pe bulevardul Corneliu Coposu.
  • Reparații capitale în zona Henri Coandă – Oțelarilor. Executant: SC Ceconi SRL/SC MGM Construcții Generale SRL. Termen contractual: mai 2020. S-au finalizat rețelele de apă și canalizare, trotuarele au fost betonate, iar carosabilul este la nivel de piatră spartă. În 6 aprilie Primăria Sibiu a dispus constructorului reluarea lucrărilor după sezonul rece, însă, până la această dată, constructorul nu s-a mobilizat. În consecință, Primăria a notificat constructorul cu privire la întârzierile înregistrate, iar în cazul în care constructorul nu se conformează, următorul pas este rezilierea contractului.
  • Amenajarea Lacului lui Binder în scop de agrement și sport. Executant: SC Construcții SA. Se lucrează la zidul de sprijin care va proteja pavilionul multifuncțional și la amenajarea acestei clădiri. S-a realizat curățarea lacului, amenajarea plajei, aleea pietonală, împrejmuirea lacului și iluminatul. Lucrările înregistrează o serie de întârzieri, iar Primăria Sibiu a propus executantului măsuri în vederea finalizării lucrărilor în cel mai scurt timp.
  • Construcția noului Liceu de Artă. Lucrările sunt efectuate în prezent în proporție de aproximativ 10%. Având în vedere incapacitatea constructorului de a se mobiliza și de a finaliza această lucrare, contractul a fost reziliat în această lună. Primăria Sibiu va iniția o nouă procedură de achiziție pentru execuția lucrărilor rămase.
  • Amenajarea culoarului pentru biciclete care face legătura între cartierul Ștrand și parcul Sub Arini. Executant: asocierea SC COMTRAM SA și SC PHOENIX COM SRL Sibiu. Termen contractual: aprilie 2021. Primăria a dispus în 15 aprilie începerea lucrărilor.

                                                                         

Șantiere în curs pentru modernizarea străzilor

 

  • Modernizarea străzii Granitului: se lucrează la rețelele de apă și canalizare. Executant: SC Geiger Transilvania. Termen contractual: august 2020
  • Modernizarea străzii Varului: strada este aproape de finalizare, fiind turnat ultimul strat de asfalt. Executant: SC Geiger Transilvania. Termen contractual: august 2020
  • Modernizarea străzii Mozaicului: strada este aproape de finalizare, fiind turnat ultimul strat de asfalt. Executant: SC Geiger Transilvania. Termen contractual: august 2020
  • Modernizare strada Viilor: se lucrează în prezent la rețeaua de canalizare, la săpătura generală și așternerea balastului pe carosabil. Executant: SC Geiger Transilvania. Termen contractual: august 2020
  • Modernizare strada Bradului: se lucrează la așternerea primului strat asfaltic și ridicarea la cotă a căminelor. Executant: SC Geiger Transilvania. Termen contractual: august 2020
  • Modernizare strada Neppendorf: se efectuează lucrări la rețeaua de canalizare și pentru amenajarea căminului de racord a acestei rețele. Executant: SC Geiger Transilvania. Termen contractual: august 2020
  • Modernizare strada Zăvoi tronson II: se lucrează în prezent la rețeaua de canalizare și la terasamentele drumului, iar pe un tronson al străzii se finalizează așternerea balastului. Executant: SC Geiger Transilvania.Termen contractual: august 2020
  • Modernizare strada Macazului: se lucrează la canalizare și la racordarea burlanelor locuințelor. Executant: SC Geiger Transilvania. Termen contractual: august 2020
  • Modernizarea străzii Papiu Ilarian: se lucrează în prezent pe primul tronson, între strada Tipografilor și strada Cetății, pe acesta fiind finalizată descărcarea arheologică; carosabilul este la nivel de balast, iar trotuarele sunt betonate. Termenul contractual este sfârșitul lunii mai 2020, dar acesta poate suferi ușoare modificări în cazul identificării de vestigii pe al doilea tronson, cel dintre străzile Tipografilor și Timotei Popovici, în acest caz fiind necesară descărcarea arheologică. Executant: SC Terra Building SRL.
  • Modernizarea străzii Podului: ordinul de începere a fost emis în 15 martie și se lucrează pe primul tronson, cel din zona fabricii Scandia, la canalizarea pluvială și la terasamentele drumului. Executant: SC Terra Building SRL. Termen contractual: martie 2021
  • Amenajarea parcării zonale pe strada Sibiel, în cartierul Valea Aurie: s-a finalizat structura parcării și s-a turnat stratul de asfalt; se lucrează la ultimele detalii înaintea finalizării: punerea în funcțiune a iluminatului, instalarea balustradelor și realizarea marcajelor rutiere. Executant: SC Terra Building SRL. Termen contractual: sfârșitul lunii aprilie 2020
  • Modernizarea străzilor Macului și Mesteacănului și realizarea racordului rutier între străzile Litovoi Vodă și Tălmăcel: Primăria a dispus începerea lucrărilor în 1 aprilie. Până la această dată, constructorul nu s-a mobilizat, fiind notificat de Primăria Sibiu cu privire la întârziere. Constructorul și-a asumat începerea lucrărilor în această săptămână, cu respectarea termenului contractual. Executant: SC TOTAL NSA AG Construct SRL. Termen contractual: octombrie 2020

În perioada imediat următoare, vor începe lucrările de modernizare pe încă 10 străzi: Eschile, Honterus, Viorelelor, Băicoi, Lacului, Ovidiu, Cisnădioara, 16 februarie, Poiana Sibiului și Maierilor. În următoarele luni, vor începe etapizat lucrări pe alte 16 străzi: Căpriorilor, Lăcrămioarelor, Pandurilor, Speranței, Garoafei, Hameiului, Primăverii, Rulmentului, Topitorilor, Rovine, Anul 1848, Stejarului, Flacăra, Tineretului, Lăcătușilor și Dulgherilor.

Șantiere deschise pentru modernizarea clădirilor unităților de învățământ

La unitățile de învățământ se lucrează în ritm intensificat, pentru a profita la maxim de această perioadă în care cursurile sunt suspendate.

  • Reabilitarea Liceului Constantin Noica pentru îmbunătățirea eficienței energetice: lucrările sunt finalizate în proporție de 80%; se lucrează la finisaje interioare și la reabilitarea termică a exteriorului clădirii. Executant: SC Electrovâlcea SRL. Termen contractual: mai 2020
  • Reabilitarea școlii gimnaziale nr. 21 pentru îmbunătățirea eficienței energetice: s-au finalizat lucrărilor de reabilitare termică a podului, s-au montat panourile fotovoltaice și s-au înlocuit instalațiile termice și electrice la etajul 2 al clădirii; se lucrează la etajul 1 și la izolarea termică exterioară a clădirii. Executant: SC Electrovâlcea SRL. Termen contractual: noiembrie 2020
  • Reabilitarea școlii gimnaziale nr. 1 pentru îmbunătățirea eficienței energetice: s-au finalizat lucrările interioare și podul sălii de sport; se lucrează la instalațiile electrice și termice din clădirea școlii, pe toate etajele și în pod, precum și la izolarea termică exterioară a clădirii. Executant: SC Electrovâlcea SRL. Termen contractual: septembrie 2020
  • Reabilitarea școlii gimnaziale Radu Selejan pentru îmbunătățirea eficienței energetice: lucrările au demarat la începutul lunii martie și se lucrează la instalațiile electrice și termice la toate etajele. Executant: Asocierea SC Pro Hart Grup și SC Total NSA AG Construct SRL. Termen contractual: decembrie 2020
  • Mansardarea grădiniței nr. 42: lucrările sunt finalizate, recepția urmând să aibă loc în luna aprilie. Executant: SC BALOR CONS SRL
  • Amenajare curți, alei și terenuri sport la unități de învățământ la Școala Gimnaziala nr. 23: ordinul de începere s-a emis în 7 aprilie, în prezent elaborându-se proiectul tehnic. Executant: ASOCIEREA SC MY-TROY SRL si SC PHOENIX COM S.R.L. Termen contractual: august 2020
  • Lucrări necesare pentru obținerea autorizației ISU la Grădinița Frații Grimm: lucrările sunt finalizate în proporție de 95%. Executant: SC ADBAU CONSTRUCT SRL. Termen contractual: aprilie 2020
  • Reabilitarea fațadei la Colegiul Agricol Barcianu: lucrările s-au efectuat în proporție de 40%. Executant: SC BALOR CONS SRL. Termen contractual: iulie 2020
  • Reabilitarea fațadei interioare la Grădinița nr. 16: lucrările sunt finalizate în proporție de 90%. Executant: SC GYPS CONSTRUCT SRL. Termen contractual: mai 2020

Urmează să înceapă lucrările în vederea amenajării curților, a aleilor și terenurilor de sport la școala nr. 25, școala „Ioan Slavici“, Liceul „Constantin Noica“ și grădinița „Elefănțelul Curios“. Termenul de finalizare a acestor lucrări este luna august 2020.

La acestea se adaugă diverse lucrări la rețelele de utilități în patru unități de învățământ, precum și alte lucrări de reparații la tâmplării, pardoseli, împrejmuiri etc.

Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*