„Pedalăm pentru viață!”

Polițiștii sibieni promovează mersul pe bicicletă prin derularea unui eveniment sugestiv intitulat „Pedalăm pentru viață!”. Prin inițierea acestui eveniment, polițiștii sibieni vor să atragă atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație de către bicicliști, cât și asupra felului în care ar trebui să privim bicicleta, ea constituind un mijloc de promovare a sănătății publice dar și un mijloc de deplasare alternativă. „Pedalăm pentru viață” și în scop umanitar, polițiștii sibieni donând benevol sume de bani pentru ajutorarea familiei unui polițist care din nefericire, trece printr-o perioadă dificilă.

Pedalează în familie

Startul acestei activități se va da vineri, 18 martie, ora 13. Deplasarea va fi efectuată pe pista pentru biciclete, pe traseul: parcarea Stadionului Municipal Sibiu din Parcul Sub Arini – Grădina Zoologică – Muzeul Civilizației Populare Tradiționale “Astra”, tur – retur. Pentru cei mici, în parcarea din fața Stadionului Municipal Sibiu, polițiștii rutieri și cei de la prevenire vor organiza ateliere și activități interactive, având posibilitatea să devină „Polițist pentru o zi”.

Polițiștii sibieni, alături de copiii și soții/soțiile lor, vor pedala pentru viață alături de elevi ai Colegiului Național Octavian Goga Sibiu, Colegiului Național Samuel von Brukenthal Sibiu și Școlii Gimnaziale nr. 2 Sibiu. Estimăm  prezența a peste 100 de participanți.

Parteneri

Parteneri la acest eveniment ne sunt Complexul Muzeal Astra Sibiu, Grădina Zoologică Sibiu, Asociația Tura în Natură Sibiu, Crucea Roșie Sibiu și Școala nr. 21 prin prezența patrulelor școlare.

Acțiunea polițiștilor sibieni se înscrie în calendarul activităților circumscrise Zilei Poliției Române. În acest an, aniversăm 194 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române Moderne.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*