Pensii mărite din 15 ianuarie. Raluca Turcan: Solidaritate – aceasta trebuie să fie politica Guvernului în perioadă de criză! (CP)

Pensii mărite din 15 ianuarie. Câți bani primesc în plus pensionarii, care sunt ajutoarele oferite de guvern și suportul financiar persoanelor vulnerabile. Raluca Turcan: Solidaritate – aceasta trebuie să fie politica Guvernului în perioadă de criză!

 

Din 15 ianuarie, toți pensionarii vor primi pensii mărite, suma fiind diferită în funcție de venitul înregistrat anterior de fiecare pensionar.

Deputatul de Sibiu Raluca Turcan susține că ideea de la care s-a plecat în decizia de a fi mărite pensiile ține de solidaritate și ajutarea cu prioritate a familiilor vulnerabile pentru a trece de această perioadă grea.

”Solidaritate – aceasta trebuie să fie politica Guvernului în perioadă de criză! Crizele multiple din ultima perioadă au lăsat urme adânci în societate. Cu toții am văzut cat au crescut prețurile, de la alimente la facturile pentru întreținere. De aceea, cred că acum mai mult ca niciodată avem obligația să fim solidari, să ajutăm familiile vulnerabile să treacă cu bine peste această situație grea. Dacă ei vor fi bine, cu toții vom fi bine. Romania are obligația sa trateze fiecare persoană cu demnitate. Nu e vorba de milă sau pomană, e vorba de sprijinirea celor vulnerabili pentru a putea trece acest prag. Am speranța că toate măsurile vor fi în avantajul oamenilor și că economia va permite și alte creșteri de venituri”, a declarat Raluca Turcan.

Cum se vor mări pensiile:

 

  • Peste 600 de lei (din care 500 este sprijinul social și minim 100 de lei din majorarea punctului de pensie) primesc cei 2,3  milioane de pensionari, care au pensii până în 1500 de lei:
  • Aproximativ 600 de lei (din care 400 de lei sunt din sprijinul social și 200 de lei din majorarea punctului de pensie) primesc 949 de mii de românicu pensii cuprinse între 1500 și 2000 de lei;
  • Peste 570 de lei (din care 300 sunt  din  sprijinul social și peste 200 de lei din majorarea punctului de pensie) primesc 1,01 milioane de pensionari cu pensii între 2000 și 3000 de lei;
  • Aproximativ 400 de lei (o creștere doar din punctul de pensie) primesc 500 de mii de pensionari, care au pensii de peste 3000 de lei.

În plus, față de asta vor exista și alte tipuri de ajutoare și suport financiar pentru persoanele care provin din familii vulnerabile:

  • 1400 de lei pentru sezonul rece pentru plata facturilor la energie (4 milioane de beneficiari). 700 lei/semestru se acordă în luna februarie și o altă tranșă de  700 lei/semestru – în luna septembrie;
  • 6 tranșe de 50 euro pentru vouchere de alimente (2,4 milioane de beneficiari);
  • sprijinirea elevilor vulnerabili și în anul școlar 2023–2024 prin acordarea de vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte (405.000 de preșcolari și elevi);
  • distribuția celei de a 6 a tranșa de pachete alimentare pentru cei 1,18 milioane de români aflați în situații de excluziune socială;
  • acordarea de trusouri pentru copiii nou-născuți în familii dezavantajate;
  • sprijinirea persoanelor cu dizabilități prin finanțarea tehnologiilor asistive;

În total, peste 9 milioane de români vor primi sprijin sub formă de tichete pentru încălzire, rechizite, procurare de alimente, bani suplimentari la pensie, venituri suplimentare, tichete pentru îmbunătățirea condițiilor de trai sau pentru trusouri de nou născuți, sprijin pentru persoanele cu dizabilități.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*