Pentru prima dată, artizani din Germania participă la Târgul de Crăciun din Sibiu

Zeci de mii de localnici și turiști veniți din țară și străinătate au fost prezenți, aseară, în Piața Mare, unde s-a deschis Târgul de Crăciun, realizat la Sibiu de 11 ani, după modelul celui de la Viena și al celor din Germania.

Pentru prima dată, la Târgul de Crăciun de la Sibiu au venit să expună și artizani din Germania. „Este primul an când sunt peste 100 de căsuțe. Ce am observat și este cel mai interesant este faptul că, din punct de vedere turistic, este full Sibiul încă de acum și nici măcar nu este decembrie. Dacă ne imaginăm că pentru un oraș care nu are nicio atracție de iarnă, nu avem pârtii de schi, nu avem specific de acest gen, să fie plin din punct de vedere turistic și nu e decembrie, este important. Acesta este motivul pentru care am început să organizăm acest eveniment. Agenția noastră se numește Events for Tourism și activăm în perioade în care, cândva, cel puțin când am inițiat proiectele, (Sibiul – n.red.) nu era interesant din punct de vedere turistic, și și-a atins scopul. Avem o căsuță unde pentru prima dată expune cineva din Germania, expun obiecte din ciocolată. Avem expozanți de câțiva ani din Ungaria”, a declarat, pentru AGERPRES, organizatorul Târgului de Crăciun de la Sibiu, Andrei Drăgan.

foto: Focus Events

Un brad natural de 20 de metri care a fost decorat cu foarte multe lumini și zeci de brazi, steluțe și fulgi virtuali, proiectate pe toate clădirile care înconjoară Târgul de Crăciun, totul sub o cupolă imensă de becuri luminoase, vor crea, până pe 3 ianuarie, magia sărbătorilor la Sibiu.
Turtă dulce, dulciuri specifice Sibiului, ciocolată în forme inedite, de la ciocan, robinet, foarfecă, decorațiuni de scorțișoară, vin fiert cu scorțișoară, tradiționalele sarmale, dar și haine, mănuși, căciuli și șosete de lână, jucării de lemn, făcute manual, icoane, precum și alte cadouri de Crăciun, chiar și un Moș Crăciun pregătit pentru fotografii, un tren care circulă prin centru, o trăsură a Moșului, toate acestea îi așteaptă pe vizitatori la Târgul de la Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*