Peste 10.000 de elevi de liceu au beneficiat de consiliere și orientare în carieră prin programele ULBS

Mai mult de 2300 de elevi au participat la diferite activități de informare, consiliere și orientare în carieră, în cadrul proiectului „ULBS, elevi, studenți și angajatori ÎMPREUNĂ pentru creșterea accesului la învățământul superior și incluziunea socială a tinerilor”, derulat de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, în perioada septembrie-decembrie 2019.

Dintre aceștia, 1800 de elevi au participat la ateliere de marketing personal, autocunoaștere și consiliere în carieră și întâlniri motivaționale, care au adus împreună cadre didactice, studenți voluntari și antreprenori. Elevii au participat la un dialog deschis, au pus întrebări și au aflat direct de la studenți ce înseamnă să fii student.

Bucurându-se de o deschidere extraordinară din partea mediului preuniversitar și beneficiind de finanțare prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, Domeniul 1 – Creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior,  ULBS a reușit, în ultimii 4 ani, să implice aproape 10.000 de elevi, din liceele din Sibiu și  județele limitrofe, în activități de informare, consiliere și orientare în carieră.

”Alegerea traseului educațional și profesional de către elevi, după finalizarea studiilor liceale, este un demers tot mai dificil, având în vedere numărul mare de opțiuni și schimbările rapide de pe piața forței de muncă. În acest context, elevii au nevoie de sprijin de specialitate, de cât mai multe informații clare și complete, de experiențe, care să îi ajute să facă alegerea potrivită. Decizia de a urma studii superioare nu ușurează în nici un fel procesul. Alegerea specializării, a universității, a centrului universitar în care să studieze, nu sunt decizii ușoare. Și dacă alegerea este nepotrivită, adaptarea devine și mai dificilă. Rata ridicată a abandonului la nivelul studiilor universitare reprezintă un argument în acest sens. Este principalul motiv pentru care Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu derulează în mod constant proiecte care să vină în sprijinul elevilor”, a declarat prof. univ. dr. Livia Ilie, prorector al ULBS.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*