Peste 300 de sibieni și-au testat sănătatea plămânilor

Medicii Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au efectuat spirometrii gratuite pentru cei care au dorit să vadă cât de sănătoși sunt plămânii lor.

Astfel, peste 300 de persoane au avut posibilitatea să își testeze gradul de sănătate pulmonară, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC), o boală cauzată îndeosebi de fumat.

Acțiunea a avut loc miercuri, 20 noiembrie, în Shopping City Sibiu, spirometriile gratuite fiind efectuate de medicii pneumologi Lavinia Danciu și Iulia Simina, împreună cu asistentele medicale Claudia Dancu și Roxana Mihu, din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie.

„Pentru noi reprezintă o prioritate și prevenția, nu doar tratarea bolnavilor și încercăm în permanență să oferim servicii cât mai utile pentru sibieni. Sperăm ca aceste spirometrii gratuite să ajute un număr cât mai mare de persoane să își descoperere boala și să inițieze tratament în acest sens. În plus, începând din acest an, am înființat în cadrul spitalului și un Compartiment de recuperare respiratorie, care are rolul să amelioreze inclusiv simptomele generate de BPOC și să ajute la creșterea calității vieții”, a declarat managerul Cristian Roman.

Aproape 50% dintre persoanele testate au fost descoperite cu probleme ale plămânilor și au fost îndrumate către investigații suplimentare.

BPOC este o boală inflamatorie cronică, determinând limitarea progresivă a fluxului de aer în căile respiratorii. În timp, se agravează și poate duce la insuficiență respiratorie, afectare cardiacă și deces.

În România se află aproximativ un milion de bolnavi diagnosticaţi cu BPOC, conform Societăţii Române de Pneumologie, prezentând într-un an cel puţin 2 exacerbări ale bolii, ce necesită spitalizare. În cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu sunt internați anual aproximativ 400 de pacienți cu exacerbări ale BPOC, iar numărul persoanelor consultate în ambulatoriul de specialitate din cauza acestei boli este de aproximativ 6.000.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*