PMP vizează un scor electoral „din două cifre” și intrarea la guvernare

Niciun partid nu va putea face guvernarea fără PMP, a opinat președintele executiv al acestei formațiuni, Eugen Tomac, prezent ieri la Sibiu.

„Cred cu tărie că după 11 decembrie niciun partid nu va putea face guvernarea fără Partidul Mişcarea Populară. Suntem pregătiţi de acest lucru şi ne vom duce obiectivele noastre până la capăt. Noi vom intra la guvernare cu două condiţii foarte clare: ca majoritatea din care facem parte, parlamentară, să accepte, să susţină iniţiativa noastră privind reducerea numărului de parlamentari la 300, iar în cadrul Guvernului să se înfiinţeze Ministerul Unificării”, a explicat Tomac.

tomac-si-ingrid

Fără a înainta un prognostic clar, liderul PMP afirmă că partidul său va obţine la alegeri „un scor din două cifre”. „La nivelul Sibiului, eu mă bucur că avem un electorat care se uită cu mult interes către partid. Scorul pe judeţul Sibiu este de 7 la sută la ora actuală. La nivel naţional, va fi un scor cu două cifre. Va fi un scor bun. Scorul pe care îl avem în sondajele noastre, de peste 9 la sută, ne face încrezători că vom obţine pe 11 decembrie un scor cu două cifre”, a precizat preşedintele executiv al PMP.

confe-pmp

Eugen Tomac şi-a prezentat la Sibiu raportul său de activitate, în calitate de parlamentar, promițând că toţi parlamentarii PMP vor face acest lucru la finalul mandatului.

eugen-tomac

Eugen Tomac a fost însoțit, în conferința de presă, de Simona Diana Popa, președintele PMP Sibiu și candidatul nr. 1 pe lista PMP Sibiu pentru Camera Deputaților, precum și de Ingrid Sofia Höhr, ocupanta locului secund pe lista pentru Camera Deputaților, și Ioan Popica, primul loc pe lista pentru Senat. „Am venit aici pentru că cred foarte mult în echipa noastră de la Sibiu. Se poate face opoziție și la PSD și la PNL, când pleci la luptă cu convingerea că te lupți pentru români și pentru viitorul acestei țări. Un vot acordat Partidului Mișcarea Populară este un vot sigur acordat unui partid care va lupta pentru interesele României”, a mai subliniat Eugen Tomac.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*