Poliția Locală în acțiune. Amenzi ce depășesc 1,2 milioane de lei

Poliţiştii locali din municipiul reşedinţă de judeţ au dat peste 3.600 de sancţiuni în valoare totală care depăşeşte 1,2 milioane de lei, în perioada 1 iulie – 30 septembrie, ca urmare a aproximativ 2.500 de sesizări ale cetăţenilor, majoritatea primite prin intermediul aplicaţiei Sibiu City App, informează un raport al Serviciului Public de Poliţie Locală, prezentat în şedinţa Consiliului Local de azi.

„La nivelul Serviciului Public de Poliţie Locală Sibiu, în perioada analizată, au fost aplicate un număr de 3.627 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.292.535 lei. În această perioadă au fost înregistrate un număr de 243 sesizări scrise, primite din partea cetăţenilor prin intermediul registraturii Serviciului Public de Poliţie Locală Sibiu, sau prin e-mail la adresa politialocala@sibiu.ro, 1.377 sesizări prin intermediul aplicaţiei Sibiu City App, iar alte 965 de sesizări au fost primite telefonic la compartimentul Dispecerat al Poliţiei Locale, toate primind răspuns în termen legal”, precizează directorul poliţiştilor locali sibieni, Gheorghe Aldea.

Potrivit sursei citate, în semestrul al treilea a fost încasat jumătate de milion de lei, bani care provin din contravenţii sau ca urmare a ridicării maşinilor parcate ilegal în Sibiu.

„În perioada 01.07.2022-30.09.2022 au fost încasate 1.399 procese verbale de contravenţie în urmă de 246.873 lei (prin casieriile Primăriei, bancă, alte primării). De asemenea, în urma activităţii biroului Ridicări auto, au fost încasate taxe de ridicare, transport şi depozitare a autovehiculelor în sumă de 256.250 lei. Au fost trimise către Serviciile de Executare Silită 1.499 procese verbale de contravenţie în sumă de 859.212 lei”, se mai arată în raportul de activitate al Poliţiei Locale Sibiu.

Cele mai multe sancţiuni contravenţionale date de poliţiştii locali sibieni sunt cele pentru încălcarea legislaţiei rutiere, majoritatea fiind parcări neregulamentare pe trotuare.

„Ca urmare a constatării contravenţiilor la regimul rutier, în conformitate cu atribuţiile prevăzute în art. 7 din Legea nr. 155/20 1 O a Poliţiei Locale, au fost aplicate 3.007 sancţiuni contravenţionale în sumă de 751.525 lei şi 2.942 puncte de penalizare. Dintre acestea, 1.176 sancţiuni au fost aplicate pentru parcări neregulamentare pe trotuar, 489 sancţiuni pentru nerespectarea de către conducătorii auto a semnificaţiei indicatorului „Oprirea interzisă, 151 sancţiuni pentru oprirea sau staţionarea la mai puţin de 25 m de trecerea pentru pietoni, 118 sancţiuni pentru oprirea neregulamentară la mai puţin de 25 de metri de intersecţie”, a explicat şeful Poliţiei Locale Sibiu, în raportul pe trimestrul al treilea. AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*