Polițiștii din Sibiu au descins în Mureș. Au capturat hoți

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut ieri două persoane, o femeie în vârstă de 44 de ani și un bărbat în vârstă de 28 de ani, ambii din județul Mureș, cercetați pentru furt calificat.

Cei doi sunt bănuiți că, în cursul zilei de 3 februarie a.c., ar fi pătruns într-o locuință de pe raza municipiului Sibiu, de unde ar fi sustras 3.500 de lei, 1.000 de euro, 1.200 de dolari și bijuterii din aur, valoarea prejudiciului creat ridicându-se la suma de 50.000 de lei.

În vederea probării activității infracționale a celor două persoane bănuite de săvârșirea faptei, la data de 4 noiembrie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Mureș, polițiștii sibieni de investigații criminale au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza județului Mureș, ocazie cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe obiecte care ar fi putut fi folosite la comiterea faptei, precum și suma de 37.000 de lei.

Față de cei doi mureșeni s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*