Polițiștii sibieni la datorie. Învierea Domnului să fie celebrată în siguranță

Polițiștii sibieni vor fi la datorie și în acestă zi, astfel încât Sărbătoarea Învierii Domnului să fie celebrată în siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate.

IPJ Sibiu: În această seară, în care sărbătorim Învierea Domnului, polițiștii sibieni vor acorda o atenție deosebită siguranței cetățenilor în zona lăcașurilor de cult, unde aceștia, împreună cu jandarmii, vor sprijini și îndruma credincioșii care vor participa la slujbele religioase.

Pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranța publica sunt prezenţi la datorie peste 170 de poliţiştii, scopul acestora fiind atât menţinerea ordinii şi liniştii publice, precum şi verificarea respectării măsurilor impuse de autorităţii în contextul pandemiei de COVID – 19.

Recomandăm ca deplasarea către biserici să se realizeze cu evitarea aglomerărilor, iar cetăţenii să circule pe trotuare, astfel încât să prevină producerea accidentelor.

Pe drumurile publice, polițiștii rutieri vor acționa pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, dar și pentru fluidizarea traficului.

Purtarea măștii de protecție, în mod corect, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne obligatorie, în toate spațiile publice, inclusiv în lăcașurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor.

Vă reamintim faptul că, în cursul acestei nopţi, este permisă deplasarea persoanelor în intervalul orar 22:00 – 05:00.

Vă rugăm să daţi dovadă de responsabilitate!

În caz de urgență sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, sesizați cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Paște Fericit și Învierea Domnului să vă aducă în suflet liniște și pace!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*