Pompierii sibieni, campioni la urcat scări

Pompierii sibieni și-au confirmat încă o dată performanțele în cadrul probelor sportive specifice, clasându-se pe locul I ca echipă la Concursul Internațional “Scări”.

Plt. adj. Narița George, Plt. Gheorghiu Raul și Soldat Safta Alexandru, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu au participat la Concursul Internațional “Scări”, desfășurat ieri, 1 Septembrie 2022 la Satu Mare.
Competiția nu a fost una ușoară, fiind vorba de urcare până la etajul 10 al unei clădiri, pe scările interioare, individual și în echipă, echipați pentru intervenție și cu diferite accesorii.
”Așa cum ne-au obișnuit deja, pompierii sibieni nu vin acasă fără trofee, aceștia obținând locul 1 la proba pe echipe, dar și premii individuale!
Plt. adj. Narița George a obținut locul 1 și la probele individuale, la categoria de vârstă 30-40 de ani.
Felicitări, dragi colegi! Suntem foarte mândri de voi!”, le transmit reprezentanți ISU Sibiu colegilor medaliați.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*