Porțiunea calamitată din drumul județean DJ 142 J Șeica Mare – Șeica Mică a fost refăcută

Săptămâna trecută, Consiliul Județean Sibiu a recepționat lucrările de consolidare efectuate pe drumul județean DJ 142 J Șeica Mare-Șeica Mică, la km 1+050, în perioada 6 octombrie – 6 decembrie.

Valoarea totală a investiției realizată din bugetul Consiliului Județean s-a ridicat la 267.454,85 lei, din care lucrările de proiectare și execuție au costat 264.508,2 lei.

Această investiție a fost necesară, întrucât, în luna mai a acestui an, din cauza ploilor abundente, pe partea dreaptă a drumului județean DJ142J Șeica Mare – Șeica Mică, la km 1+050, s-a produs o alunecare a versantului, inclusiv surpare de acostament, surpare a taluzului și deplasarea  parapetului de protecție, existând și pericolul de surpare a carosabilului. În consecință, s-a impus sprijinirea versantului și refacerea corpului drumului pe lungimea consolidării.

Astfel, pe zona afectată de instabilitate, s-a realizat un zid de sprijin din pământ armat cu fața văzută din elemente prefabricate din beton vibropresat, cu o lungime de 34,5 metri și o înălțime variabilă de la 2,30 metri la 4,30 metri, precum și un dren longitudinal în spatele elementelor prefabricate din beton vibropresat.

Platforma drumului, afectată de fenomenul de instabilitate, a fost reconstruită. Acostamentul refăcut are lățimea de 1 metru și a fost consolidat cu un strat de beton de 10 cm și bordat cu o bordură din beton. Pentru siguranța circulației rutiere, s-a realizat refacerea parapetului metalic de siguranță și refacerea marcajului longitudinal.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*