Povestea continuă

 

Uşor de recunoscut datorită ţinutelor insolite, reprezentate de pantalonii trapez, cămaşa albă cu veston şi pălăria înaltă, calfele călătoare dau culoare şi o notă de pitoresc oraşului. Călători prin lume, care practică meserii tradiţionale pentru a-şi câştiga pâinea şi adăpostul, calfele călătoare reprezintă, pe timpul verii, una dintre atracţiile turistice ale oraşului.

 

Oraşul de pe malurile Cibinului va redeveni loc de pelerinaj pentru calfele călătoare. „În perioada 16 iulie – 27 august, strada Cetăţii, între turnurile Olarilor şi Dulgherilor, va fi locul de prezentare a numeroase tehnici meşteşugăreşti tradiţionale şi a unui schimb viu de experienţă între calfele călătoare venite din Germania, Elveţia şi Franţa şi meseriaşii români. În cadrul atelierelor de lucru vor fi prezente calfe de diferite meserii precum pietrari, dulgheri, tâmplari, fierari şi multe altele, care vor putea fi urmăriţi direct la lucru”, spune Anda Ghazawi, reprezentant Casa Calfelor Sibiu.

 

10 ani de istorie recentă

 

După foarte multă vreme, calfele călătoare au revenit la Sibiu în anul 2002. În căutarea unui loc în care să îşi poată petrece noaptea, l-au întâlnit pe prim-preotul Bisericii Evanghelice din oraş. În scurt timp, casa care se află în Piaţa Huet la nr. 3 a redevenit căminul calfelor călătoare, exact ca în secolele trecute. Această locuinţă, aflată în turnul scărilor care leagă oraşul de jos cu cel de sus, le-a servit drept adăpost şi în Evul Mediu. De altfel, în Sibiu au fost găsite dovezi care atestă faptul că, cu secole în urmă, aici existau 30 de bresle reprezentând diferite meşteşuguri. Şi astfel, începând cu anul 2002, în oraşul de pe malurile Cibinului au început să vină calfele călătoare. Pntru a-şi câştiga traiul, acestea executau diferite lucrări atât pentru localnici, cât şi pentru casa calfelor sau se implicau în alte proiecte.

 

Casa şi Asociaţia Calfelor

 

Idea înfiinţării unei asociaţii s-a născut deja în primăvara anului 2007, când câteva calfe călătoare au realizat faptul că trebuie să lucreze pe viitor mai mult la renovarea “Casei Calfelor“ şi să clarifice situaţia casei împreună cu Biserica Evanghelică. Pentru ca această casă să poată fi folosită şi de generaţiile viitoare de calfe, a fost înfiinţată în data de 29 iunie 2007 Asociaţia pentru întreţinerea Casei Calfelor Sibiu – Gesellenherberge Hermannstadt – Maison des Compagnons Sibiu“. Prima adunare generală a avut loc în data de 23 iulie 2007. Datorită existenţei acestei asociaţii s-au deschis noi posibilităţi care nu ar fi fost realizabile înainte. Asociaţia se ocupă de restaurarea şi întreţinerea „Casei Calfelor“. Ea crează de asemenea şi o legătură între calfele călătoare şi meşteşugarii români, oferind astfel diverse posibilităţi de colaborare între aceştia. Fiind prima casă a calfelor situată în afara graniţelor Germaniei, Elveţiei sau Franţei, la renovarea ei au lucrat împreună calfele din diferite asociaţii şi ţări. Astfel, în vara anului 2007 au putut fi organizate ateliere de lucru ale calfelor şi un şantier pentru renovarea „Casei calfelor“ la care au participat aproximativ 60 de calfe de 14 meserii pe o perioadă de o lună.

 

Tradiţie respectată cu sfinţenie

 

Tradiţia calfelor călătoare s-a păstrat în ţări ca Germania, Austria, Elveţia, Franţa, Norvegia sau Suedia. Sute de tineri pregătiţi în meseriile de dulgheri, tâmplari, zidari, pietrari, sculptori sau fierari aleg să pornească la drum timp de trei ani şi o zi, purtând uniforma şi pălăria calfelor, respectând normele impuse de frăţia lor. Pentru a avea voie să poarte uniforma de calfă, tânărul nu are voie să fie căsătorit, să aibă copii, alte obligaţii sau datorii, trebuie să facă faţă cu cinste şi onoare angajamentelor pe care şi le asumă şi trebuie să respecte regulile şi tradiţiile frăţiei din care face parte. Atât prezenţa lor în Sibiu, încă din Evul Mediu, cât şi călătoriile calfelor sibiene au contribuit de-a lungul timpului la întărirea legăturilor cu centrele meşteşugăreşti europene. Din toate punctele de vedere, calfele sunt o punte neconvenţională, dar cu atât mai vie între Sibiu şi Europa.

 

Evenimente conexe

 

În afara atelierelor, vizitatorii vor putea admira o expoziţie de fotografie care aminteşte de diferite momente frumoase ale proiectului din ultimii ani, precum şi de anii în care au început calfele călătoare să poposească la Sibiu. Expoziţia face referire şi la istoria meşteşugarilor călători, la costumul tradiţional al calfelor şi la diferitele asociaţii de calfe. În plus, în fiecare joi, la ora 20.00, vor fi proiectate filme documentare şi ţinute prezentări pe diferite teme în faţa Casei Calfelor din Piaţa Huet nr. 3. În cadrul acestor seri, turiştii interesaţi vor putea povesti cu calfele într-un cadru relaxat.

 


De la bresle, la cooperative meşteşugăreşti

Prima atestare documentară a breslelor sibiene datează din anul 1367 şi se referă la breasla tăbăcarilor, iar în 9 noiembrie 1376 reprezentanţii celor Şapte Scaune şi ai meşteşugarilor au aprobat pentru breslele din Sibiu, Sebeş, Sighişoara şi Orăştie primul statut. Breslele au dispărut prin decretul din 1872, când ele au fost transformate în cooperative meşteşugăreşti.

 

30

de bresle funcţionau în Sibiul medieval

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*