Prăpăd pe șosea, făcut de un puști de 15 ani la volan

La data de 30 mai a.c., în jurul orei 12,30, în localitatea Iacobeni, șoferul unui autoturism condus pe DJ 143A a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu avarierea celor două autovehicule.

La volanul autoturismului a fost identificat un localnic în vârstă de 15 ani, în cauză fiind întocmite actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Noaptea trecută, în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Gorj, a condus un autoturism pe Calea Cisnădiei, iar la efectuarea unui viraj la stânga pentru a pătrunde pe o stradă laterală, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*