Prefectul Cristian Roman mobilizează sibienii la vot folosind cuvintele lui Iohannis

Prefectul Cristian Roman a votat în această dimineață, în jurul orei 9.30, la secția de votare nr. 61, din incinta Școlii „I.L. Caragiale” din Sibiu. Într-o declarație inspirată de îndemnul președintelui Klaus Iohannis, Roman a apreciat că sibienii trebuie să-și exercite dreptul la vot pentru a arăta că „ne pasă de țara noastră și de viitorul familiilor noastre”.”Am votat pentru a-mi exercita un drept constituțional, drept pentru care în decembrie 1989 mulți români și-au dat viața. Statul român face un efort financiar considerabil pentru organizarea acestor alegeri, numai în județul Sibiu suma cheltuită fiind de aproximativ 2,5 milioane de lei. O prezență redusă la vot înseamnă că o mare parte din acești bani s-au cheltuit inutil. În acest context, îndemn cetățenii să meargă la vot în număr cât mai mare. Prin participarea la vot arătăm că ne pasă de țara noastră și de viitorul familiilor noastre. Noi suntem cei care trebuie să decidem cine ne va reprezenta în următorii 4 ani, nu să-i lăsăm pe alții să aleagă pentru noi”, a declarat Cristian Roman.

Așa după cum Mesagerul de Sibiu a relatat în ediția de vineri, 9 decembrie, prefectul Cristian Roman a amintit că, în județul Sibiu, suma cheltuită pentru organizarea alegerilor parlamentare se ridică la aproximativ 2,5 milioane de lei

Mesajul său seamănă izbitor cu cel transmis, zilele trecute, de președintele Klaus Iohannis. „Dragi români, mergeți la vot! Este un drept greu câștigat în decembrie ’89. Nu lăsați pe altcineva să hotărască în locul vostru! Dacă simpatizați cu un partid, mergeți și îl votați, dacă nu v-ați hotărât încă, gândiți-vă bine, dar mergeți și votați! Dacă vă enervează toți politicienii, mergeți și votați! Vă aștept duminică la vot. Este țara noastră, este România noastră, nu lăsați pe altul să decidă în locul vostru“, a spus șeful statului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*