Pregătiri pentru alegeri: Cine vor fi candidații la funcția de primar în 2024?

Până la alegerile locale din anul 2024 mai avem de așteptat mai bine de un an, însă câteva întrebări îi frământă pe tot mai mulți sibieni, atunci când vine vorba de cine va prelua în viitor frâiele Sibiului, după mai bine de 22 de ani de conducere FDGR: Cine va candida, oare, pentru funcția de primar al Sibiului în 2024? Între cine și cine vom avea de ales? Va mai candida actualul primar?

 

Anul 2024 va fi unul destul de complicat din punct de vedere politic, având în vedere că este un an electoral, cu patru scrutinuri de vot. În 2024 va trebui să alegem Președintele României, noul Parlament, noii europarlamentari, dar și primarii și consilierii locali și județeni. Răspunsul la întrebarea „cine va dori să ocupe postul de Primar al Sibiului se află deocamdată în bucătăria internă a fiecărui partid politic. Am încercat să aflăm, pentru dumneavoastră, ce pregătesc pentru „localele” din 2024 principalele partide din Sibiu.

 

FDGR, silenzio stampa

În cadrul Forumului Democrat al Germanilor din România, partidul care în ultimii 22 de ani a dat primarul Sibiului, lucrurile sunt încă indecise. Sau cel puțin asta lasă reprezentanții Forumului să se creadă.Este prematur să răspundem întrebărilor dumneavoastră, urmând să revenim la momentul pe care îl vom considera potrivit pentru asemenea declarații.”, este răspunsul dat de Gabriel Tischer, președintele Organizației Municipale a FDGR.

Foto: Gabriel Tischer

Însă nu putem trece cu vederea schimbările care au avut loc recent în cadrul organizației și care, probabil, au rolul de a pregăti un viitor candidat. Astfel, recent, Gabriel Tischer, fost președinte al Organizației Județene a FDGR a preluat conducerea organizației municipale, iar la șefia organizației județene a fost ales tânărul Alexander Guib, consilier local FDGR și director Executiv al Clubului Economic German din Transilvania.

Foto: Facebook Alexander Guib

 

Bibu, în cărți

La Partidul Național Liberal, aliat pe plan local cu FDGR, lucrurile par să nu fie încă foarte clare. Potrivit răspunsului primit de noi de la Organizația Municipală a PNL, ar exista un sprijin din partea acesteia pentru o candidatură a lui Adrian Bibu, președintele organizației. Dealtfel Bibu a declarat în mai multe rânduri că ar dori să candideze la funcția de primar. Să ne amintim că în alegerile locale din 2020, Adrian Bibu a fost candidat la funcția de edil al Sibiului, dar a fost învins de actualul primar, Astrid Fodor la o diferență de 5.738 de voturi. Mai mult, desele apariții ale lui Bibu prin cartierele Sibiului, desfășurate sub deviza „7, vine Bibu” ar arăta o intenție clară de a candida.

Foto: Adrian Bibu

„La acest moment nu există  în cadrul Organizației Municipale Sibiu a PNL un calendar sau vreo dezbatere în legătură cu desemnarea unui candidat la funcția de primar al municipiului Sibiu. De obicei acestea se organizează în raport cu datele oficiale ale alegerilor și în conformitate cu un calendar valabil în toate organizațiile din țară.

La nivelul Organizatiei Municipale Sibiu a PNL, însă, anul trecut, după preluarea conducerii noului Birou Permanent, a fost acordat un vot de susținere a președintelui Adrian Bibu pentru o viitoare candidatură la funcția de primar al municipiului Sibiu, vot valabil și astăzi neexistând un altul diferit” se arată în răspunsul primit de redacția noastră de la Organizația Municipală a PNL.

 

PSD-ul se bazează pe sondajele interne

La începutul lunii septembrie întreaga conducere a Organizației Municipale a PSD Sibiu a fost înlocuită cu una interimară. Astfel, locul președintelui Cătălin Stanciu, consilier local, a fost luat de avocatul Laura Barac, consilier județean, iar președintele executiv, Alexandru Popa, tot consilier local, a fost înlocuit cu subprefectul Sebastian Șebu.

Foto: Laura Barac

În plus, social-democrații sibieni au început să atragă în partid personaje cunoscute și cu notorietate în Sibiu, cum e Adrian Pascu, pe atunci prorector al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu. Întrarea acestuia în echipa PSD Sibiu a fost anunțată, cu mare fast, la sfârșitul lunii octombrie. Săptămâna trecută însă, Adrian Pascu a demisionat din funcția de prorector al ULBS.

Foto: Adrian Pascu

Candidatul pentru primărie, spun social-democrații, va fi anunțat anul viitor, după ce se vor face sondaje interne. ”În primăvara anului viitor vom anunța candidatul pentru Primăria municipiului Sibiu. Acesta va fi desemnat în urma mai multor sondaje de opinie. Persoana care va fi cotată cel mai bine în sondaj va fi desemnată, oficial, candidatul PSD Sibiu pentru Primăria municipiului.

Biroul Permanent al Organizației Județene, în urma unor consultări în interiorul organizației, va desemna candidații cotați cu cele mai mari șanse, și aceștia vor fi evaluați în sondajele care se vor face”, este răpunsul oficial transmis, pentru Mesagerul de Sibiu, de PSD Sibiu.

 

USR, doi posibili candidați, deocamdată

În ceea ce privește partidul Uniunea Salvați România (USR), președinta organizației, Ruxandra Cibu Deaconu,  a declarat, pentru Mesagerul de Sibiu, că persoana care va candida pentru Primăria Sibiu va fi desemnată de Adunarea Generală a filialei Municipiului Sibiu, prin procedura statutară, competitivă.

Foto: Raul Apostoiu

„În această perioadă Biroul Local este în proces de organizare a etapelor premergătoare, inclusiv dezbateri între colegii care își anunță intenția de a candida intern pentru această poziție. Este în elaborare programul politic, bazat pe studii care vor determina prioritățile locuitorilor Sibiului”, a declarat Ruxandra Cibu Deaconu.

În ceea ce privește intențiile de candidatură din rândul membrilor USR, Ruxandra Cibu Deaconu a adăugat: „Depunerea intențiilor de candidatură pentru Primăria Sibiu este posibilă pentru membrii care, conform  pregătirii și compentențelor, consideră că posedă bagajul de expertiză  pentru ocuparea acestei funcții. Până la demararea procedurilor interne în sistem competitiv, lista rămâne deschisă, pe ea fiind înscriși deocamdată încă doi colegi: Raul Apostoiu, consilier local, fost candidat la alegerile din 2020 și Ciprian Nuțu Horșia”.

Foto: facebook Ciprian Nuțu Horșia

Pe list candidaților s-ar putea adăuga și actualul europarlamentar Nicu Ștefănuță care a declarat că dorește să se implice activ în problemele sibienilor.

Foto: Nicu Ștefănuță

Ciprian Faraon, posibil candidat al partidului Forța Dreptei

În ceea ce privește Partidul Forța Dreptei, cel mei cunoscut reprezentant este chiar președintele, Ciprian faraon, care nu exclude asumarea unei candidaturi pentru Primăria Sibiu. ” Nu se pune problema de (ne)asumare, cred că este evident că prin decizia de a face politică și de a mă implica în activități pentru comunitatea sibiană îmi arăt intenția pentru o candidatură. Însă, mai important pentru mine este nu ceea ce-mi doresc eu, ci ceea ce-și dorește comunitatea sibiană. Dacă semnalele pe care le primim din partea comunității sibiene sunt pozitive, reușind prin programele/proiectele pe care le propun, prin viziunea pe care o am de a administra și dezvolta Sibiul, prin pregătirea mea profesională, prin echipa de consilieri propuși,  să conving electoratul că merit să intru în competiția electorală, o voi face fără rețineri. Desigur, pentru că suntem o organizație democratică, liberală, candidatura mea trebuie validată de colegii din organizația de municipiu și județ a Forța Dreptei Sibiu.”, spune Faraon.

Foto: Ciprian Faraon

Dar el nu exclude nici o candidatură din exteriorul partidului, dacă  interesele comunității o vor cere. ”Dacă din cercetările sociologice rezultă că sibienii nu rezonează cu persoana mea, cu ideile mele în mod cert, ca președinte de organizație municipală, voi incuraja o candidatură care corespunde mai bine așteptărilor comunității sibiene.”, continuă Faraon. Tot el spune că, anul viitor vor iniția o serie de măsurători sociologice, pentru a vedrea care sunt șansele pentru Primăria Sibiu. ”Cel mai probabil în a doua jumătate a anului 2023 vom iniția o cercetare sociologică la nivelul municipiului Sibiu, dar și la nivelul județului, pentru fiecare organizație locală din jurul unui UAT. Până atunci și alți colegi își pot manifesta intenția de a candida pentru municipiul Sibiu”, explică președintele partidului Forța Dreptei Sibiu.

 

Cezar BUDESCU

Margareta LUPU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*