Pregătiri spirituale pentru Sfintele Sărbători Pascale

Sfintele Paști – prescură și vin – au fost deja sfințite la Biserica „Sf. Nectarie și Sf. Ioan Rusul”, din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, fiind pregătite punguțe pentru personalul spitalului și pentru bolnavi.

„Grija noastră pentru cei bolnavi și pentru ostenitorii din sistemul de sănătate s-a concretizat si anul acesta prin 2000 de pachete cu Sfintele Paști, trimise cu drag în spitale și cămine pentru cei vârstnici. Am sfințit anticipat Sfintele Paști, in ziua sfantă de joi, cu bucuria de a ține aproape tradițiile noastre creștinești, nealterate și însuflețite. Am dăruit personal, alături de câțiva donatori, aceste bucurii pascale, pentru ca oamenii să simtă dragostea frățească și vie a sfintei noastre Biserici strămoșești. Hristos a înviat!”, a declarat părintele Cătălin Dumitrean, preotul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

De asemenea, pacienții care au solicitat în aceste zile asistență spirituală în timpul spitalizării au fost spovediți și împărtășiți.

În plus, în dimineața Învierii vor fi pregătite pahare cu Sfintele Paști pentru toți pacienții care doresc.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*