Premieră la Sibiu -Aducțiune din fontă ductilă, montată în județul Sibiu

În municipiul Sibiu se află în plină execuție construcția unei porțiuni noi de aducțiune ce va asigura alimentarea cu apă potabilă a Zonei Industriale Vest, a comunelor Cristian, Șura Mică și Loamneș, a orașului Ocna Sibiului, precum și a 14 localități de pe Valea Secașelor.

Conducta măsoară 620 de metri și va fi pozată în apropierea străzilor Preot Bacca și Prelungirea Săcel, zonă în care, din cauza vechimii magistralei existente, dar și a solului instabil, au avut loc numeroase avarii soldate cu întreruperea furnizării, pierderi masive de apă și costuri mari de remediere, explică reprezentanții societății Apă Canal SA.

DCIM100MEDIAInvestiție uriașă

Valoarea investiției efectuate de SC Apă Canal SA Sibiu este de aproximativ un milion de lei, fiind importantă pentru siguranța în exploatare și furnizarea neîntreruptă a apei către actualii consumatori, cât și pentru cele 14 localități de pe Valea Secașelor ce vor fi alimentate în perioada următoare cu apă potabilă provenind din Uzina de tratare „Dumbrava“ Sibiu. Materialul din care sunt realizare tuburile, a căror diametru este de 600 mm, este fontă ductilă acoperită cu strat de zinc și mortar din ciment, amestec ce-i conferă rezistență la coroziune și agresiunea diverselor minerale din sol. Îmbinarea segmentelor se realizează prin „zăvorâre“, un procedeu care permite eliminarea tradiționalelor și costisitoarelor masive de ancoraj realizate din beton ce împiedicau smulgerea conductelor la îmbinări.

Producător francez

Conducta este produsă de firma franceză Saint-Gobain, iar executantul lucrării este SC Linesoft SRL Sibiu, ambii furnizori fiind selectați în urma unor licitații publice. Conductele din fontă ductilă realizate de producătorul francez au o durată de viață certificată din punct de vedere tehnic de 80 de ani, perioada de exploatare putând crește în funcție de modul de exploatare, montaj și condițiile de mediu. Instalarea acestui tip de conductă este executată în premieră în județul Sibiu, în România aflându-se în desfășurare lucrări similare în București și în județele Arad, Timișoara, Brașov, Galați și Neamț.

Tradiție și calitate

Pe lângă o gamă variată de produse din domeniul alimentării cu apă, Saint-Gobain este un cunoscut producător de sticlă. Istoria firmei începe în 1665, când în atelierele fondatorului a fost realizată sticlăria din celebra Sală a Oglinzilor a Palatului Versailles. Piramida din sticlă din fața Muzeului Lucru este executată tot de Saint-Gobain, care se mai mândrește și cu faptul că dotează cu geamuri unul din două automobile produse în prezent în Europa.
80
de ani este garantată noua conductă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*